În 1970, Dorina Datcu avea 15 ani şi era elevă la un liceu din București. Citea mult, asculta emisiunile musicale de la Radio Europa Liberă, era fană rock şi coresponda cu tineri din Occident. A intrat în atenția Securității comuniste din România, după ce a trimis o scrisoare la Europa Liberă, în care comenta un film apărut recent. Au urmat percheziţii şi doi ani în care a fost obligată să meargă, cu regularitate, la Securitate. Să dea explicații. Nu a încetat, însă, să scrie și să trimită scrisori. Spre disperarea mamei ei... Abia peste ani, după Revoluția din 1989, a înțeles de ce. Împreună cu bunicul, mama ei se refugiase în România din Basarabia în august 1944, când teritoriul dintre Nistru și Prut fusese ocupat de sovietici... Dorina Datcu-Diaconescu şi-a văzut dosarul, de așa-numită urmărire informativă, abia în 2006. Conținea circa 200 de pagini și... 13 nume de ofițeri preocupați de cazul ei. După multe frământâri, i-a iertat, lăsându-i, cum spune ea, „în plata Domnului”... Un film de Eugenia Crețu.