Două sunt autoarele care au scris memorii formidabile despre Anna Andreevna (născută Gorenko) Ahmatova: Lidia Ciukovskaia (fiica lui Kornei Ciukovski, celebrul autor de literatură pentru copii, între care Doctorul Aumădoare) și Nadejda Mandelștam. A scris lucruri superbe Monica Lovinescu. Există și un eseu solemn și tragic datorat lui Iosif Brodski. Ca biografie, o carte care mi-a plăcut foarte mult este The Guest from the Future de György Dalos (apărută inițial în germană, tradusă în engleză la Farrar Straus and Giroux în 1996). Dalos a fost disident în Ungaria, a studiat câțiva ani în URSS și a încercat (eu zic că a reușit) să descâlcească firele complicatei afaceri din 1946, atunci când Ahmatova și Mihail Zoșcenko au fost supuși unui infam atac de către Andrei Jdanov, pe atunci numărul doi la Kremlin (membru al Biroului Politic, secretar al CC însărcinat cu ideologia și mișcarea comunistă mondială).
La baza atacului s-au aflat rapoartele informative ale MGB (Ministerul Securității) legate de vizita lui Isaiah Berlin (tânăr diplomat britanic preocupat de scena culturală sovietică) în 1945 în camera Ahmatovei dintr-un apartament leningrădean împărțit cu alte persoane (rude ale soțului ei deportat). O convorbire nocturnă care avea să marcheze soarta marii poete și a literaturii ruse. A existat, de fapt, între cei doi o adâncă pasiune, o imensă admirație mutuală. Peste ani, în 1965, Berlin a organizat vizita Ahmatovei la Oxford și decernarea titlului de Doctor honoris causa.
În acea fatidică întâlnire din 1945, au discutat pe larg despre ce s-a întâmplat în republica literelor ruse în anii bolșevismului, despre Osip Mandelștam (mort în Gulag), despre Boris Pasternak, despre Marina Țvetaeva (sinucisă prin spânzurare în 1941). În capodopera ei Poem fără erou, Ahmatova avea să imortalizeze acea întâlnire cu Isaiah Berlin scriind despre oaspetele din viitor. Stalin a fost informat și a ordonat noua strângere a șurubului, anatemizarea Ahmatovei ca poetă decadentă și a lui Mihail Zoșcenko, autorul unor povestiri de un comic irezistibil, ca „denigrator al puterii sovietice”. Peste ani de zile, avea să apară la București un volum de proză satirică sovietică, unul care includea și scrieri de Zoșcenko. Se numea Romanța samovarului...
Jdanov a murit în urma unui infarct în vara anului 1948. Ulterior, Stalin i-a acuzat de complot criminal pe doctorii care l-au îngrijit pe marele inchizitor ideologic. Discursul din 1946, examinat în adâncime de Dalos, rămâne expresia supremă a trogloditismului distructiv al stalinismului. Iată un citat în engleză din discursul lui Jdanov, care poate ar trebui studiat la facultățile de științe politice, filologie și istorie:
„Anna Akhmatova’s subject-matter is thoroughly individualistic. The range of her poetry is pitifully limited–this is the poetry of a feral lady from the salons, moving between the boudoir and the prayer-stool. It is based on erotic motifs linked with motifs of mourning, melancholy, death, mysticism, and isolation. …She is half-nun, half whore, or rather both whore and nun, fornication and prayer being intermingled in her world… Such is Anna Akhmatova, with her petty, narrow private life, her trivial experiences, and her religious-mystical eroticism. Akhmatova’s poetry is totally foreign to the people.” (Dalos, op. cit., pp. 56-57)
„Subiectul Annei Ahmatova este complet individualist. Poezia ei este jalnic de limitată - este poezia femeii sălbatice a saloanelor, care se mișcă între budoar și scăunelul de rugăciuni. Conține motive erotice amestecate cu tristețe, melancolie, moarte, misticism și izolare... este pe jumătate călugăriță, pe jumătate curvă, sau mai degrabă ambele, preacurvia și rugăciunea fiind combinate în viața ei... Așa este Anna Ahmatova, cu a sa deplorabilă, îngustă viață privată, cu experiențele ei triviale și erotismul ei mistico-religios. Poezia Ahmatovei este complet străină poporului”.
Ce-am povestit aici este parte a istoriei reale, chiar dacă sună ca o ficțiune inspirată de Borges, Danilo Kiš și, desigur, Arthur Koestler…
