Linkuri accesibilitate

ONG: Erdogan trebuie să clarifice privind soarta celor șapte profesori turci deportați în Turcia


Protest împotriva deportării profesorilor turci de la rețeaua de licee Orizont, Chișinău, 7 septembrie 2018.

Aproape 20 de organizații neguvernamentale din R. Moldova au cerut guvernului condus de Pavel Filip să folosească prilejul vizitei de două zile a președintelui Recep Tayyip Erdogan la Chișinău pentru a cere clarificări privind soarta celor șapte profesori de la rețeaua de licee Orizont deportați recent în Turcia, și pentru a-i aduce înapoi. „La distanța de o lună de la cele întâmplate, răspunsurile autorităților în privința legalității îndepărtării cetățenilor turci continuă să trezească multe semne de întrebare”, se spune în scrisoarea deschisă, semnată printre alții de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Amnesty International Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă sau IDIS Viitorul.

Tot miercuri Mișcarea de rezistență națională ACUM a organizat la ambasada turcă din Chișinău un așa-numit „protest împotriva dictaturii”. Participanții au criticat atât deportarea profesorilor turci, cât și presupusa lipsă de transparență a cooperării dintre cele două țări la nivel prezidențial.

Recent, premierul Pavel Filip a recunoscut că Turcia a făcut presiuni pentru închiderea liceelor, asociate cu clericul turc exilat Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că ar fi pus la cale puciul eșuat din 2016. Dar Filip a insistat că deportarea profesorilor, la 6 septembrie – pe care ONG-urile moldovene o numesc acum „extrădare camuflată” – nu a avut legătură cu presiunile turcești.

XS
SM
MD
LG