Linkuri accesibilitate

Arabia Saudită recunoaște că jurnalistul Jamal Khashoggi a murit în consulatul saudit de la Istanbul


Jamal Khashoggi
Jamal Khashoggi

După două săptămâni de la dispariția jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, Arabia Saudită a recunoscut sîmbătă seară, într-o scurtă declarație de presă, că acesta a murit în consulatul saudit de la Istanbul.

Fără alte explicații, în comunicat se afirmă că: „Discuţiile între Jamal Khashoggi şi cei cu care s-a întâlnit în consulatul regatului de la Istanbul (...) au degenerat într-o altercaţie, care a condus la decesul său".

Concomitent s-a anunțat destituirea unui înalt responsabil al serviciului de informaţii saudit și al unui important consilier de la curtea regală, ambii colaboratori apropiați ai prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care se va ocupa acum de restructurarea serviciilor de securitate.

Riadul a anunţat de asemenea că 18 persoane au fost arestate în cadrul anchetei privind moartea jurnalistului saudit.

Jamal Khashoggi, editorialist la Washington Post și critic al regimului de la Riad, a intrat pe 2 octombrie în consulatul saudit de la Istanbul, după care nu a mai fost văzut.

Persoană din anturajul prințului moștenitor saudit fotografiată pe 2 octombrie in aeroportul din Istanbul
Persoană din anturajul prințului moștenitor saudit fotografiată pe 2 octombrie in aeroportul din Istanbul

Oficiali turci au afirmat că acesta a fost asasinat de un comando trimis special de Riad. Până sâmbătă dimineaţă, conducerea saudită dezminţise permanent implicarea sa în dispariţia jurnalistului.

Vineri, administraţia Trump amenințase din nou Arabia Saudită cu sancțiuni dacă se dovedește că a fost implicată în dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi. Într-o primă reacție, sâmbătă, preşedintele Donald Trump a considerat credibilă explicaţia oferită de Riad, afirmând că este un „prim pas bun". Arabia Saudită este unul din principalii aliați ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu și un foarte important client pentru industria militară americană. Recent, președintele Trump vorbea despre contracte de peste 100 de miliarde de dolari care ar putea fi pierdute dacă administrația sa reacționează pripit.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG