[De ce să nu mă fi născut și eu undeva pe malul stâng al Nistrului, ca mai toți oamenii de vază ai Basarabiei sovietice? undeva, să spunem, la Grigoriopol, Balta, Nezavertailovka sau Valea Hoțului. Mai bună carte de vizită nici că mi-ar fi trebuit. Dacă nu director al vreunui depozit, apoi ministru aș fi precis. Și apartament aș fi avut în „cuibul nobililor”, cu ferestrele în parcul din centru, și vilă la Holercani, și mașină la scară și câte și mai câte. N-aș mai fi știut de griji și nevoi. Și de ce nu m-am născut pe malul tău stâng, Nistrule. Că de acolo se trage elita noastră, cei mai distinși reprezentanți ai Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Și n-au să mi-o ierte urmașii de-i voi ocoli cu tăcerea pe șantiști – proeminentele figuri ale Basarabiei de astăzi. Dar s-o i-au de la început, că doar așa se face când vrei să începi ceva.]
4 Neuitata vară a anului ´40. Încă nu se așezase colbul în urma tancurilor sovietice, încă oamenii buimăciți mai ascultau, plini de îndoială, basmele agitatorilor despre norocul care a dat pe capul lor, încă se mai împlântau de-a lungul Prutului, în glie românească, țăruși tărcați cu inscripția „SSSR”, când în Chișinău, în fosta clădire a liceului de fete „Principesa Ileana”, se întronau noii stăpâni ai Basarabiei. Acești demni feciori ai poporului moldovenesc de nimeni chemați, de nimeni aleși, de nimeni știuți, au fost adunați de Moscova pe malul stâng al Nistrului. Acolo, în Transnistria, locuiau încă din negura veacurilor câteva zeci de mii de moldoveni. În vremea puterii sovietice, ei au început să trăiască din plin, în atmosfera sănătoasă a represiunilor din anii ’30, a denunțurilor și a lipsei cronice de mâncare. Trăiau fericit în așteptarea zilelor când vor fi deportați ca spioni români. Se stăruiau [Se străduiau], săracii [sărmanii], să dovedească securiștilor că n-au nimic comun cu cei de pe partea dreaptă a Nistrului, cu limba, tradițiile și cultura națională română. Vorbeau numai rusește. Iar limba lor natală [maternă], ca o creangă ruptă, se ofilise, se prefăcu, sub soarele dogoritor al culturii socialiste, într-o corcitură de sovietisme, calcuri ucrainești și cuvinte născocite. Ei singuri se numeau „stângomaloruseinici”, adică „de pe malul stâng”, din rusescul „levoberejnâi”. La cravată îi ziceau „gâtlegău”, la curent – „curgere” ș.a.m.d. Se edita la Tiraspol („Tirișpolea”) și o fițuică de două pagini – „Plugariu roș”. Şi aveau aceiași „stângomaloruseinici” în bagajul lor lexical un cuvânt parazit – „șanti” (probabil, de la dialectalul „sănki”, „psăni”), cu care începeau mai fiecare propoziție. Basarabenii așa și i-au poreclit: „șantiști”. Din rândurile șantiștilor, după chipul și asemănarea ei, și-a ales Moscova pe cei mai credincioși părtași, adică pe cei eliberați de scrupule, principii și cultură.
Şantiștii au venit cu idei puține, dar fixe: să pună la picioarele Moscovei bogățiile acestui plai străin pentru ei și să-i rusifice pe basarabeni. Prima parte, cu ajutorul frățesc al rușilor, le-a reușit complet. Rusificarea au început-o prin acea că au schimbat șriftul [alfabetul] latin pe cel slavon.
[Șanti dacă șriftul [scrisul] nu-i chirilic, apoi și limba moldovenească e de neam slavon, a declarat I. Ciobanu, învățător la școala primară din Mălăiești.
– Și de n-o să șibă așa, las´ partidul să mă îndrepte.” Partidul l-a numit director al institutului de limbă și literatură din Chișinău. Generații de copii basarabeni și-au schilodit limba, învățând-o după gramatica lui Ciobanu.]
Spre nedumerirea șantiștilor, limba continua să rămână de gintă latină. Atunci iluștrii savanți de la Academia de Ştiințe din Chișinău (noi o numim „academia de năuci” – de la rusescul „akademia nauk”) anunța, spre stupoarea întregii lumi lingvistice, că în străvechea familie de limbi romanice, datorită stăruințelor partidului, s-a născut o limbă nouă - limba moldovenească. Ea n-are nimic comun cu româna, că doar, la urma urmelor, frații ni-s rușii, tătarii, ucraineni, uzbecii ș. a., dar nu românii. Dar ce importanță mai au aceste incursiuni filologice? Limba oficială a Basarabiei este rusa. Ce-i drept, șefii de la putere n-o prea cunosc, fiindcă-s moldoveni, dar moldoveneasca n-o știu, fiindcă-s șantiști.
…Kovali, Salahor, Antoseac, Zelenciuk, Diordița, Tkaci, Iliașenco, Bodiul – ce strălucită pleiadă de celebrități șantiste! Primul, Kovali, iubea vânătoarea. În vremea foamei din Basarabia (‘46–‘47), când mii și mii de cadavre umflate de distrofie se tăvăleau pe glia istovită, când frații sovietici uitaseră de existența noastră, Kovali asfalta șoseaua spre pădurea Orheiului, locul lui iubit de vânătoare. Ultimul – Bodiul, iubea muzica. El a prefăcut clădirea fostei bănci comerciale într-o fastuoasă sală cu orgă, special pentru fiica – Svetlana. Şi ne-a mai lăsat o serie de clădiri unice: palatul comitetului central, al (i)luminării politice, al sindicatelor, al securității ș.a. Miliarde de ruble. În vreme ce până astăzi zeci de mii de basarabeni n-au unde locui ca urmare a cutremurului din 1978. Țara arde, iar baba se piaptănă.
Multă vreme a condus secția de cultură a Comitetului Central șantistul M. Plesco, consăteanul lui Bodiul. El a făcut mult pentru rusificarea Basarabiei. Şi numărul școlilor cu predare în limba moldovenească îl micșora an de an (în Chișinău, au rămas numai câteva din 60), și vinderea cărților românești a interzis-o, și muzica românească a scos-o din programele radioteleviziunii moldovenești, și scena basarabeană a închis-o pentru artiștii români. Acum, această figură amorfă, cu ochi apoși, e redactor la „Comunistul Moldovei”. În locul lui, l-au pus pe un rus – N. Danilenko.
Pe coama primului val al șantismului, au venit în Basarabia așa-zișii scriitori: F. Ponomari, I. Cutcovețchi, L. Corneanu, P. Cruceniuc, I. Canna, P. Darienco. Prima lor manifestare în literatură a fost demascarea scriitorilor basarabeni, care, cică, scriau într-o limbă neînțeleasă de popor, adică de ei. Apoi, s-au pus singuri pe scris după metoda realismului socialist. Creații după creații, opere după opere. Ceva grozav. Recens-ul literaturii moldovenești sovietice. Partidul i-a declarat clasici și nemuritori. Unul din ei, prozatorul I. Canna, angaja la Moscova oameni care-i scriau romane și povestiri. Ele apăreau în rusește sub iscălitura lui Canna, ca traduceri din limba moldovenească. Însă unul din acești angajați i-a făcut clasicului nostru bucata. După ce în „Sovetskaja Moldavia” a fost tipărit un fragment din noul roman a lui Canna, „Gazeta literară” din Moscova a publicat un articol distrugător. Fragmentul iscălit de Canna era, cuvânt în [cu] cuvânt, copiat dintr-un roman al unui cunoscut scriitor rus. Cum se vede, nu numai ulcica, dar și Canna nu merge de multe ori la apă.
R. Constantinov, ministrul culturii, e din Balta. Ce educație aleasă! Câtă simplitate și atâta distincție. Cine-a spus că-i mare bădăran? Numai că pe culoare se vorbește: nu te teme de ministrul culturii, dar teme-te de culoarea ministrului. Ori să-l luăm pe I. Ceban, venit la noi din Valea Hoțului. Despre el n-ai să spui că nu știe să trăiască. În calitate de procuror raional, i-a impus pe toți vânzătorii să-i plătească bir. Şi ce om ospitalier, cum mai știe să-i primească pe șefi. Orgiile lui au intrat în legendă. Acum, I. Ceban, acest suflet de om, este procurorul general al RSSM. Din apa stătută a șantismului, a izvorât elita Basarabiei de azi: șefi de partid, de sindicate, miniștri, academici, rectori, securiști de rang înalt ș.a.m.d.
…Poate, într-o veche cronică moldovenească, urmașii noștri vor găsi și aceste rânduri:
…că mare năpastă dăduse peste noi în acele vremuri de restriște. Că au dat năvală de peste apa Nistrului șantiștii, de veneau cu ceata, cu turmele, aducând foame și cutremure cu dânșii. Şi au luat de s-au descălecat pe moșia lui Basarab cea dintre Prut și Nistru și s-au înscăunat pe malul Bâcului, la Chișinău. Şi erau acești șantiști oameni nu mari de stat, slabi și răpănoși, cu ochi hoțești, pas furișat și iuți la mână; și grăiau într-o limbă pocită, de nu-i mai înțelegea omul. Neîngreunați de învățătură, omenie și obiceiuri strămoșești, s-au apucat șantiștii, mai dihai decât fanarioții, de a ne despuia moșia și de a trimite cu de-a sila oameni de neam românesc în fundul Siberiei. Şase sute de mii la număr.
Să nu mai vorbim de șantiști. Că nu le face pielea cât dubala. Dar un gând nu-mi dă pace. Ce se va întâmpla cu lumea asta când Moscova se va porni să-și caute șantiștii și pe alte țărmuri? Că doar i-a găsit și pe malurile Vistulei, ale Dunării, ale Dâmboviței. Așa cum i-a găsit, Nistrule, pe malul tău.
-----------------------------------
4 Text prezentat în cadrul programului, „Domestic Bloc”, nr. 149 din 2 septembrie 1982. Romanian Broadcasting Department, Radio Free Europe. RFE/RL Broadcast Records Collection / Hoover Institution Library & Archive, Box 3950-2.
