Linkuri accesibilitate

Parlamentari britanici transmit Theresei May o petiție cu peste un milion de semnături în favoarea unui nou referendum referitor la Brexit


Un demonstrant anti-Brexit în fața Parlamentului britanic la Londra, 26 noiembrie 2018

La Londra, un grup de militanţi în favoarea unui al doilea referendum cu privire la Brexit, din care fac parte deputaţi de toate orientările politice, a remis luni la reşedinţa premierului britanic o petiţie cu „peste un milion de semnături" pentru un nou vot. „Vrem să fim siguri că britanicii au un cuvânt de spus referitor la opţiunile care ne sunt prezentate", a explicat deputata conservatoare Justine Greening.

Guvernul conservator al premierului Theresa May nu vrea să discute opțiunea unui nou referendum și insistă ca Parlamentul să aprobe acordul de ieșire a Marii Britanii din Uniune Europeană, încheiat la sfărșitul lunii noiembrie. Votul este programat pe 11 decembrie. Un acord care este criticat de eurofili, dar și de parlamentarii care sprijină Brexitul și care consideră că acordul nu permite de fapt Marii Britanii să se despartă de Uniunea Europeană.

Campania pentru un al doilea referendum a reunit în ultimele luni atât partizani ai dreptei, cât şi ai stângii. Petiţia a fost prezentată luni la sediul premierului, de liderul liberal-democraţilor, Vince Cable, copreşedinta Verzilor, Caroline Lucas, deputatul laburist Chuka Umunna şi de deputata conservatoare Justine Greening.

XS
SM
MD
LG