Linkuri accesibilitate

Hashim Thaci în Consiliul de Securitate ONU: „Armata Kosovo va contribui la stabilitatea regiunii, nu va fi o amenințare"


Președintele kosovar Hashim Thaci la Consiliul de Securitate ONU

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic și președintele Kosovo, Hashim Thaci, şi-au apărat luni poziţiile în cursul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU după decizia autorităţilor de la Pristina de a crea o armată. Serbia, care a solicitat această reuniune cu sprijinul Rusiei, a cerut Națiunilor Unite să se implice mai mult în dialogul Belgrad-Pristina, lansat în 2012, un dialog de care depend și șansele Serbiei de integrare în UE. „Armata Kosovo va contribui la stabilitatea regiunii", „ea nu va fi niciodată o ameninţare", a promis preşedintele kosovar, Hashim Thaci. Noua armată ar urma să aibă, potrivit legii adoptate de Parlamentul de la Pristina, mai ales misiuni de apărare civilă, fiind însărcinată cu „asigurarea integrităţii teritoriale a ţării, apărarea proprietăţii şi intereselor Republicii Kosovo, susţinerea autorităţilor civile în caz de catastrofă şi participarea la operaţiuni internaţionale". Se așteaptă ca noua armată să aibă cinci mii de membri activi și 3.000 de rezervişti.

XS
SM
MD
LG