Mai întâi și mai întâi, în această atmosferă festivă, să vedem de unde vine cuvântul „Crăciun”.
Crăciunul are o etimologie contestată și contestabilă, existând sub forme practic identice în sîrbă, bulgară (kрачон, desemnând acolo, în mod bizar, o sărbătoare înainte de solstițiul de vară) și, sub o formă învechită, în rusă. Se știe însă cât de mult a fost influențată rusa de slavona balcanică, slavona de biserică…
Chiar și rusa modernă posedă nesfârșite turnuri rămase din slavona balcanică, precum și un fond lexical bulgar bisericesc (toate dubleurile город/град, глава/голова etc.).
Apoi, Crăciunul a fost împrumutat chiar și de maghiari: karácsony…
Mulți lingviști propun pentru Crăciun neverosimile derivări din slavă… S-a propus ca sursă un zeu al păgânismului slav, care ar fi avut în sarcină solstițiul de iarnă.
Ipoteza sprijinită de lingvistul Rosetti, a derivării din latinescul creatio, creatione(m), deși pune mici probleme atât fonetice, cât și teologice, are însă toate șansele de a fi cea justă…
Faptul că e vorba de crearea Pruncului poate fi întărit de altfel de către exemplul paralel în spaniolă al lui criado, în vremuri recente cu sensul de servitor, dar în trecut cel de copil (precum în portugheză criança = copil), un participiu al verbului criar – creare.
La fel, regional creatura este un copil, un prunc, și în italiană. În sardă (care e o limbă aparte, iar nu un dialect italian) de asemenea băiat se spune criaddura (fată e criaddurada).
Lucru comic, verbul criare a evoluat în sardă spre sensul de… a oua, a face ouă! Ceea ce ne trimite mai degrabă la Paște.
Cu totul, una peste alta, am spune că mai toată lumea din vecini a luat din română Crăciunul, ba chiar turcii au luat chiar și termenul de masă.
Tot așa, precum Crăciunul, oțet și must au intrat din română în sîrbă și bulgară… Oltar (altar), la rîndul lui, a intrat în bulgara. Masa e un termen general în Balcani, iar masa e termenul românesc care a intrat și în turcă, de unde s-a difuzat spre Asia centrală…
O sărbătoare creștinească rămasă din Evul Mediu timpuriu, așadar, și pe care românii au putut să o transmită vecinilor. Nu am fost, așadar, întotdeauna la capătul receptor.
CODA:
Apoi, iată o nedumerire apropo de cea mai celebră scenă din literatura română care implică sarmalele:
În Capra cu Trei Iezi, din ce carne i-a gătit capra sarmale lupului?!!… Nu erau, este limpede, sarmale „de post”, întrucât nu numai că autorul nu ne precizează asta, nu vorbește despre vreun post, dar chiar subliniază că lupul le înghite extatic, în transă…
Ce animăluțe (purcei, iepurași, miei, etc.) o fi hăcuit și copt și fript îndoliata capră ca sa-l facă pe lup să înfulece: „gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, de-i mergeau sarmalele întregi pe gât”?!…
***
Rezolvare
Primul pas:
- economia narativă. Scenariul nu trebuie să conțină elemente inutile. Exemplu de element inutil grotesc: în filmul 4-3-2 al lui Mungiu, una din fete caută în geanta măcelarului în vreme ce el o siluiește pe cealaltă în baie. Găseşte un cuțitoi enorm, de hăcuit ciclopi. Carnea se încrâncenează pe spectator… dar acel cuțitoi nu mai apare niciodată în film… Eroare de scenariu. La Creanga, însă, ne putem aștepta la o economie totala, la limita ascetismului.
Pasul doi :
- Care e elementul inutil, pierdut în decor in aceasta poveste? Și care e evenimentul aşteptat, dar misterios absent? Totul trebuie să fie închis în final, neted, fără zdrențe care atârnă. Ca în Reservoir Dogs… la urmă nu mai ai decât ecranul gol și toata lumea a mierlit-o neglorios.
Atmosfera poveștii este așadar total „gore”:
„Lupul așeză cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea ca râdeau; pe urmă unge toţi pereții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum.”
Elementele inutile, chiar și pentru capră, ramase în urmă și care fac dezordine în scenariu sunt capetele iezilor puse în fereastră. De la un moment dat le pierdem din vedere.
Evenimentul aşteptat, dar care, prin neatenția cititorului nu are loc, e îngroparea rămășitelor iezilor… Nu asistăm la îngropare, nu ni se vorbeşte de ea… Capra îl cheamă pe lup la pomană… cu un blid de sarmale… E limpede acum din ce sunt făcute sarmalele în acest scenariu de snuff movie? Și de ce capra îi aruncă lupului urlător de durere: – „Moarte pentru moarte, cumetre, arsură pentru arsură”.
Ba chiar: „Apoi, la urmă, năpădiră asupra lui și-i mai trântiră în cap cu bolovani și cu ce-au apucat, pană-l omorâră de tot.”
Și: „Și auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-a mai părut bine, și unde nu s-au așternut pe mâncare și pe băute, veselindu-se împreună…”
Dată fiind atmosfera întregii povesti, capetele iezilor morți au servit la prepararea binemeritatelor sarmale.
