Linkuri accesibilitate

La Moscova s-a deschis un muzeu al scriitorului și fostului disident anti-sovietic Aleksandr Soljenițîn


Aleksandr Soljenițîn

La Moscova s-a deschis astăzi un muzeu dedicat scriitorului și fostului disident anti-sovietic Aleksandr Soljenițîn. Muzeul este situat în fostul său apartament, din care a fost ridicat în anul 1974, după publicarea trilogiei „Arhipelagul Gulag”. La ceremonie a participat soția scriitorului Natalia Soljenițîna. Expoziția este împărțită în secțiuni cu tematică diferită și este dedicată vieții și activității lui Soljenițîn. Pe 11 decembrie, la Moscova a fost dezvelită o statuie a scriitorului, pe strada ce-i poartă numele, și la ceremonie a participat și președintele Vladimir Putin. În aceeași zi, în orașul Gusi-Hustalnîi, regiunea Vladimir, persoane necunoscute au profanat o placă memorială dedicată lui Aleksandr Soljenițîn. Laureat al Premiului Nobel, fostul deținut al lagărelor staliniste și critic al regimului comunist, Aleksandr Soljenițîn a fost forțat să plece din URSS. El a revenit în Rusia după 20 de ani și a murit la Moscova pe 3 august 2008.

XS
SM
MD
LG