Linkuri accesibilitate

Matteo Salvini a spus la Varșovia că își dorește ca Italia şi Polonia să-şi unească forţele pentru remodelarea Europei


Ministru italian de interne și vicepremierul Matteo Salvini

Vicepremierul italian şi ministru de interne Matteo Salvini, liderul partidului de extrema dreaptă „Liga”, se află la Varșovia unde şi-a exprimat dorinţa ca Italia şi Polonia să-şi unească forţele pentru remodelarea Europei. După alegerile din mai pentru Parlamentul European, care, în viziunea lui Salvini, ar putea să ducă la o întărire considerabilă a forțelor eurosceptice. „Polonia şi Italia vor fi parte a unei noi primăveri a Europei, renaşterea valorilor europene”, a declarat Salvini în cadrul unei conferinţe de presă cu ministrul polonez de interne Joachim Brudzinski.

Reuniunea a avut loc la iniţiativa lui Brudzinski, care a afirmat că el şi vicepremierul italian au discutat despre migraţie şi securitatea graniţelor Uniunii Europene. Guvernul polonez, condus de partidul eurosceptic „Lege şi Justiţie” (PiS), se află de luni de zile în conflict cu Comisia Europeană, ca urmare a reformelor care au dus la limitarea independenței justiției și a libertății mediilor de informare.

XS
SM
MD
LG