Linkuri accesibilitate

Papa Francisc va beatifica în timpul vizitei în România șapte episcopi greco-catolici


Papa Francisc, 25 decembrie 2018

Papa Francisc va beatifica în timpul vizitei în România (31 mai – 2 iunie) șapte episcopi greco-catolici „care au preferat moartea în locul trădării credinței” în fața prigoanei comuniste, au declarat, pentru Europa Liberă, surse din cercurile clerului. Este vorba, printre alții, de Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Russu și Ion Bălan. Biserica greco-catolică a fost interzisă de regimul comunist în 1948, clericii greco-catolici au fost obligați să treacă la ortodoxie, cei care au refuzat au fost persecuții, unii (cum este cazul episcopilor care vor fi beatificați) un murit în închisorile comuniste.

Purtătorul de cuvânt al BOR, citat de Hotnews.ro, a declarat, pe de altă parte, că Papa Francisc se va întâlni în cursul vizitei sale cu Patriarhul Daniel și va vizita și Catedrala Mântuirii Neamului.

Papa Francisc vine la București pe 31 mai, va merge la Iași, urmând ca la Blaj, capitala de facto a greco-catolicilor din România, să oficieze ceremonia de beatificare. Francisc ar deveni astfel al doilea papă care vizitează România, predominant ortodoxă, după Papa Ioan Paul al Doilea, care a venit în 1999.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG