Linkuri accesibilitate

Parlamentul die la Skopje a aprobat acordul cu Grecia de modificare a numelui țării în Republica Macedonia de Nord


Premierul macedonean Zoran Zaev în Parlamentul de la Skopje

Parlamentul din Macedonia a aprobat acordul încheiat anul trecut cu Grecia, privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave în „Republica Macedonia de Nord". În schimb, Grecia nu va mai bloca admiterea Macedoniei în NATO și UE. Votul din Parlament fusese amânat trei zile, timp în care premierul Zoran Zaev a negociat majoritatea de două treimi de care era nevoie pentru adoptrea acordului. Schimbarea numelui va intra însă în vigoare numai după ce deputaţii greci vor ratifica la rândul lor acordul încheiat vara trecută de prim-miniştrii Zoran Zaev şi Alexis Tsipras.

Premierul grec Alexis Tsipras l-a felicitat vineri pe omologul său macedonean pentru votul din Parlamentul de la Skopje. La Atena, votul în Parlament este programat luna aceasta. Deşi are nevoie doar de o majoritate simplă, Alexis Tsipras dispune de o majoritatea de numai trei voturi, iar aliatul său, Panos Kammenos, ministrul apărării şi liderul unui mic partid suveranist, a ameninţat că va demisiona.

Tsipras a anunțat tot vineri că, după aprobarea acordului cu Macedonia, Parlamentul de la Atena va vota și un protocol separat care să permită Macedoniei să adere la NATO.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG