Linkuri accesibilitate

Moldova condamnată la CEDO pentru îngrădirea libertății de exprimare în cazul protestului lui Anatol Mătăsaru, din 2013


Curtea Europeană pentru Drepturile Omului spune că autoritățile moldovene i-au îngrădit libertatea de exprimare activistului Anatol Mătăsaru atunci când l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instalarea sculpturii unui penis gigantic în fața sediului Procuraturii Generale. În decizia CEDO dată publicității astăzi se spune că instanțele judecătorești moldovene au încălcat articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, depășind ceea ce ar fi însemnat o restricție „necesară” a libertății de exprimare a reclamantului. Cunoscut prin manifestările sale stridente, Mătăsaru a instalat penisul din lemn care avea lipită fotografia fostului președinte interimar Marian Lupu în semn de protest față de abuzurile procurorilor și controlul politic asupra justiției. Pe 23 ianuarie 2013, când a avut loc incidentul, activistul avea deja mai multe amenzi pentru performance-uri asemănătoare. În decizia sa, CtEDO a cerut autorităților moldovene să-i achite activistului costuri și cheltuieli de judecată de 2 mii de euro, dar nu și despăgubiri morale. Constatarea violării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă, a mai spus instanța de la Strasbourg.

XS
SM
MD
LG