Linkuri accesibilitate

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut Rusiei să împiedice declanșarea unei noi curse a înarmărilor


Ministrul german de externe Heiko Maas (stg.) şi omologul său rus Sergei Lavrov, după o întâlnire la Moscova. 18 ianuarie 2019

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut Rusiei să ajute pentru a împiedica declanșarea unei noi curse a înarmărilor, păstrând tratatele-cheie cu Statele Unite și să distrugă acel tip de rachete despre care Washingonul spune că încalcă Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare.

Șeful diplomației germane a avut convorbiri la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, care a respins acuzația americană. În opinia lui Lavrov, țara sa nu încalcă tratatul INF. Potrivit presei ruse, Lavrov i-a spus lui Heiko Maas că Washington-ul ar fi informat Moscova că decizia americană de a se retrage din acest tratat este definitivă și că nu ar mai fi loc de negocieri. Statele Unite spun că vor ieși din acest tratat luna viitoare, dacă Moscova nu pune capăt încălcărilor tratatului. Este vorba de tipul de rachete rusești 9M729, despre care Statele Unite spun că încalcă tratatul din 1987, care interzice desfășurarea de rachete cu o raza de acțiune între 500 şi 5 500 de kilometri.

XS
SM
MD
LG