Linkuri accesibilitate

Angela Merkel și Emmanuel Macron vor semna la Aachen un tratat „de cooperare şi integrare franco-germană"


Președintele Emmanuel Macron la Aachen la primirea Premiului Charlemagne, 10 mai 2018

Germania și Franța semnează astăzi un acord privind adâncirea cooperării dintre cele două țări, document văzut drept un semnal clar de sprijin pentru Uniunea Europeană cu patru luni înainte de alegerile europene, care ar putea vedea o întărire a forțelor eurosceptice în Parlamentul European. Noul acord va fi semnat la Aachen de cancelara germană Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron.
Tratatul „de cooperare şi integrare franco-germană" este perceput drept o completare a așa-numitului acord de la Elysee, din 1963, care stă la baza reconcilierii franco-germană după război. Noul acord prevede o convergenţă a politicilor pe plan economic, și al politicii externe şi de apărare, cooperare regională transfrontalieră, precum şi o „adunare parlamentară comună", compusă din 100 de deputaţi francezi şi germani.

România, care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene, va fi reprezentată la ceremonie de președintele Klaus Iohannis. Vor mai participa preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

XS
SM
MD
LG