Linkuri accesibilitate

Raport Promo-LEX: Peste un milion de lei cheltuiți de concurenți electorali și grupuri de inițiativă nu a fost declarați la CEC


Cel puțin 1,1 milioane de lei cheltuieli ale grupurilor de inițiativă constituite de partidele și blocurile electorale pentru colectarea semnăturilor nu au fost raportate la Comisia Electorală Centrală. Datele sînt publicate în cel de-al treilea Raport de monitorizare prezentat, astăzi, de către Misiunea de observare a alegerilor a Asociației Promo-LEX. Potrivit raportului, care cuprinde perioada de monitorizare între 9 și 22 ianuarie, Partidul Politic Şor nu a declarat peste 600 de mii de lei, Partidul Socialiștilor peste 250 de mii de lei, Partidul Democrat peste 177 de mii de lei. Nu a raportat cheltuieli de peste 33 de mii de lei Partidul Politic Partidul Nostru, 25 de mii de lei Partidul Comuniștilor, peste 10 mii de lei Partidul Liberal și 2.300 de lei Blocul Electoral ACUM. Potrivit paginii oficiale a Comisiei Electorale Centrale, 145 de grupuri de inițiativă nu au depus la CEC nici raport financiar și nici o informație cu privire la neefectuarea cheltuielilor. Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe mâine, dată de la care este permisă agitația electorală pentru concurenții înregistrați.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG