Linkuri accesibilitate

A început oficial campania electorală. Ce mesaje au lansat principalii concurenți?


Primele mitinguri electorale la Chișinău și în circumscripții uninominale.

Mai multe partide și-au ținut astăzi primele mitinguri electorale la Chișinău, în prima zi a campaniei pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Blocul opoziției pro-europene ACUM și-a lansat campania la un miting în fața Parlamentului, Partidul Socialiștilor apropiat președintelui Igor Dodon s-a adunat la Arcul de Triumf, iar Partidul Democrat de guvernământ a făcut miting printre blocuri, în curtea propriului sediu, la care nu a avut acces chiar orice doritor.

A început oficial campania electorală. Ce mesaje au lansat principalii concurenți?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct


Reuniunea democraţilor, organizată parcă să se producă cu tot dinadinsul înaintea mitingurilor rivale, a lăsat impresia de inopinată, pentru că presa sau mai exact o bună parte din ea nu a fost anunţată din ajun, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor partide.

Vorbitorul de bază a fost liderul democrat, Vlad Plahotniuc, care şi-a început discursul cu câteva glume, aplaudate şi savurate de subalterni:

Vladimir Plahotniuc
Vladimir Plahotniuc

„E frig afară. Nu ne-am învăţat să gestionăm şi timpul de afară. Dar o s-o facem şi pe asta”.

Accentele discursului liderului democrat au arătat din nou că formațiunea are de gând să-şi mobilizeze electoratul în baza ideii că ar fi singura care îşi poate demonstra utilitatea prin fapte. Şi că o pierdere în alegeri a democraţilor s-ar solda negreşit cu revenirea la momentul 2016.

În trei ani de guvernare aproape solitară, partidul a reuşit să ofere mai multe beneficii sociale, iar în ajunul acestei campanii a mai promis o serie lungă de astfel de măsuri, în protestul vocal al observatorilor care au denunțat caracterul administrativ şi populist al acestor promisiuni.

„Cetăţenii astăzi sunt capabili să analizeze ce s-a făcut în trei ani de guvernare şi ce pierde ţara dacă vin alţii la guvernare”, a spus Plahotniuc.

La mitingul socialiștilor
La mitingul socialiștilor

Socialiştii, pe de altă parte, şi-au început campania cu un miting construit pe mesajul că toţi rivalii lor „euro-unionişti” sunt o apă şi un pământ şi că ei şi-ar fi epuizat deja potenţialul, atât în Chişinău, cât şi în întreaga republică. Spre deosebire de Ilan Şor, care şi-a dedicat şi astăzi o conferinţă întreagă atacurilor la adresa socialiştilor, mitingul acestora nu a ţintit deloc formaţiunea în ascensiune a primarului de Orhei, deşi potrivit unor sondaje ar fi singura forţă cu pondere aflată la ora actuală pe acelaşi segment electoral cu PSRM.

Ilan Shor
Ilan Shor

Liderii blocului electoral ACUM al opoziţiei pro-europene, care au vorbit deja despre viitoarea competiţie ca despre un scrutin fraudat şi-au îndemnat totuşi astăzi suporterii să iasă în proporţie covârşitoare la vot, prezenţa masivă fiind necesară, potrivit lor, pentru a contrabalansa inegalităţile create de un sistem de vot manipulatoriu şi al mitei electorale. Liderul DA, Andrei Năstase:

„Să ieşim la vot şi să convingem pe câţi mai mulţi dintre noi să face acelaşi lucru. Prin vot ne putem face dreptate, prin vot ne putem lua ţara înapoi.”

Maia Sandu și Andrei Năstase (centru)
Maia Sandu și Andrei Năstase (centru)

Deşi criticat adesea pentru sprijin neascuns în raport cu socialiştii, o chestiune pe care, formal, a rezolvat-o renunţând să participe în scrutin pe lista acestora, astăzi preşedintele Igor Dodon a părut să vrea cu adevărat să lase impresia că-şi asumă un rol de mediator. Într-o avalanşă de mesaje publicate de dimineaţă pe reţelele sociale, el mai întâi a promis să facă tot ce-i stă în puteri ca alegerile să fie democratice, apoi a făcut un apel către cetăţeni, să voteze conştient şi nu în bază de profituri materiale, şi, în sfârşit, a îndemnat clasa politică să lupte onest, asta fiind necesar, aşa cum a sugerat şeful statului, inclusiv pentru buna imagine a R. Moldova pe arena internaţională.

Printre ideile strecurate însă de Igor Dodon în mesajele de astăzi de pe reţele este şi aceea că admite posibilitatea ca formaţiunile ce vor ajunge în parlament, urmare a alegerilor din 24 februarie, să nu se poată înţelege asupra unei coaliţii şi că asta va însemna, în mod previzibil, alegeri anticipate. Înainte de a vorbi despre asta cu publicul de pe internet, Dodon şi-ar fi împărtăşit aceste gânduri la o reuniune în ajun, cu corpul de diplomaţi acreditaţi la Chişinău.

XS
SM
MD
LG