La începutul anului, rețeaua socială Facebook a anunțat că a eliminat de pe Facebook și Instagram sute de grupuri, pagini și diverse conturi pentru felul în care începuseră să se implice în viitoarele alegeri prezidențiale din Ucraina.
Majoritatea acestor pagini și conturi proveneau din Rusia, continuând acele tehnici ale războiului hibrid informatic puse în cauză și în victoria lui Donald Trump din SUA.
Facebook a anunțat că pe conturile şi paginile false eliminate fuseseră cumpărate anunțuri publicitare în valoare de aproximativ 135.000 de dolari, fiind plătite în euro, ruble și dolari SUA.
Așa încât, cel puțin în cazul Ucrainei, Facebook a decis deja să respingă orice publicitate electorală care ar veni din afara țării.
Aceasta este însă doar o decizie unilaterală a unei companii private americane, decizie luată în cazul unei singure țări, Ucraina, care nici măcar nu este membru în Uniunea Europeană sau NATO. Decizia însă a pus în lumină dificultatea pusă de orice încercare politică de a reglementa publicitatea electorală pe internet.
În acest caz justiția se află cu mult în urma tehnologiei...
Adevărul este că în acest caz justiția se află cu mult în urma tehnologiei. Abia în ultimii câțiva ani, legea în multe țări europene care reglementează strict cheltuielile pentru publicitatea electorală a descoperit că nu luase în seamă publicitatea pe mediile de socializare, unde cheltuielile nu sunt deloc transparente, pentru că cei care plătesc pentru publicitate o fac cel mai adesea direct la Facebook, să spunem, care scapă mai peste tot de constrângerile legislațiilor naționale, deși a început să fie din ce în ce mai mult la nivel european.
Mass-media de stil vechi, televiziunile, radioul sau presa scrisă au fost depășite de eficacitatea, printre generațiile tinere, ale publicității electorale online. Acolo unde afișe pe un autobuz sunt identificate imediat, iar comanditarii identificați de autoritatea electorală centrală, publicitatea pe FB sau Twitter, mai ales când e deghizată și vine din afară, este extrem de greu de detectat, iar în multe țări nici nu e limpede în ce cadrul legal se încadrează.
Diferențele rămân oricum foarte mari de o țară din UE la alta. Dacă luăm cazul Austriei, de pildă, țară în care partidele pot primi fonduri anonime din afara țării, și cel al unei țări precum Franța, unde pragul cheltuielilor electorale este strict reglementat, vedem că nu există niciun soi de uniformitate în Europa și că totul rămâne reglementat la nivel național.
În unele ţări, restricțiile în privinţa finanţării şi funcţionării unei campanii electorale sunt foarte stricte. În Franţa, de pildă, legea le interzice pur şi simplu partidelor sau candidaţilor să plătească pentru publicitate la televiziune, sau să beneficieze de publicitate plătită de alţii. Nu însă și pe internet, legea rămânând acolo în urmă!...
Cheltuielile electorale în Franţa sunt fixate prin decret. Pentru campania prezidenţială franceză din 2007, cheltuielile electorale au fost fixate la maximum 16 milioane de euro pentru primul tur şi 21 de milioane pentru al doilea. Pentru al doilea tur de scrutin, legea franceza nu permite ca sursa de finanţare decît subvenţiile de la stat, calculate în funcţie de procentul de voturi obtinute în primul tur, şi contribuţii de la persoane fizice, deci nu de la firme sau organizaţii, aceste contribuţii şi donaţii neputând depăşi 4600 de euro de persoana.
Totuşi, candidaţii pot beneficia de donaţii şi subvenţii nelimitate din partea partidelor politice, ceea ce îi determină pe unii candidaţi să creeze partide în scopul unic al finanţării campaniei lor electorale. Asta arată că până şi acolo unde există un control strict şi o legislaţie foarte severă, se găsesc modalităţi de a conturna obstacolele legale.
Vedem așadar cât de de dificil este la nivel european să se controleze publicitatea electorală pe internet și mai ales pe rețele sociale cum sunt Facebook, Twitter, Youtube sau Google.
***
Publicitatea electorală online, adică pe internet, se supune reglementărilor în R. Moldova doar în segmentul acoperit de rapoartele financiare ale partidelor sau concurenților electorali. În aceste rapoarte există o subrubrică dedicată cheltuielilor pentru acest tip de publicitate. Experții Asociației Promo-LEX care monitorizează scrutinele au constatat în repetate rânduri că în realitate concurenții electorali raportează sporadic despre cheltuielile pentru publicitatea pe internet, deși celelalte tipuri de publicitate sunt anunțate. Și asta chiar dacă în campaniile electorale toate portalurile online abundă în publicitate partidelor distribuită automat de Google.
Bunăoară, la alegerile parlamentare din 2014 principalele partide au cheltuit pentru publicitatea pe internet în medie 3 la sută din totalul cheltuielilor pentru publicitate. Pentru comparație, la alegeri parlamentare din 2015 în Marea Britanie principalele partide au cheltuit din totalul publicității aproape un sfert pentru cea online. Cele mai mari sume fiind alocate Facebook-ului.
Până la startul oficial al campaniei electorale pentru parlamentarele din 24 februarie doar un singur actor electoral – blocul ACUM – a raportat cheltuieli pentru publicitatea online în activitatea grupurile lor de inițiativă.
Potrivit Codului Electoral, publicitatea electorală pe net este asimilată celei în presa scrisă. Numai că în ambele cazuri ea nu este nici restricţionată şi nici monitorizată, aşa cum se întâmplă în cazul publicității politice preluate de radiodifuzorii monitorizați de Consiliul Audiovizualului. Pentru radiodifuzori este restricționat timpul de antenă la plasarea publicității electorale. E prevăzută obligativitatea de a plasa publicitatea tuturor concurenţilor electorali la unele şi aceleaşi ore de emisie. Aceste restricții nu sunt însă valabile când e vorba de publicitatea pe internet.
Aceste cheltuieli pot fi mult mai uşor dosite decât pentru celelalte tipuri de publicitate care sunt strict reglementate în legislaţie...
Un studiu vizând internetul şi campaniile electorale al Consiliului Europei publicat în 2018 constata că una din lacunele nereglementării publicităţii online este incapacitatea de a oferi condiţii egale tuturor actorilor electorali şi de a asigură o concurenţă echitabilă. O altă mare lacună ţine de raportarea cheltuielilor pentru publicitatea online. Or aceste cheltuieli pot fi mult mai uşor dosite decât pentru celelalte tipuri de publicitate care sunt strict reglementate în legislaţie. De exemplu, pentru platformele Google sau Facebook, principali furnizori de reclamă pe platforme digitale, multe din cheltuieli se fac prin intermediari, cum ar fi agenții de publicitate sau firmele de consultanță.
Majoritatea partidelor moldovene îşi promovează intens activitatea pe reţelele de socializare, cu precădere pe Facebook şi Odnoklassniki care sunt în topul preferinţelor moldovenilor. Un recent raport de monitorizare a felului în care se face campanie electorală pe rețelele de socializare constată că nici la acest capitol nu există reglementări. Iată ce spune una din autoarele studiului Livia Țurcanu.
„Activitatea pe social media nu este reglementată absolut în niciun mod. Mesajele postate pe social media sunt atribuite la conţinutul offline, adică sunt comparate cu mesajele care sunt plasate pe billboarduri sau în altă parte. Respectiv nu avem un cadru legislativ sau articole din Codul Electoral care să reglementeze anume în utilizarea acestui instrument de comunicare în masă, pentru este un instrument de comunicare ca şi mass-media.”
Lipsa unor reglementări clare privind campania pe reţelele de socializare nu a împiedicat însă justiţia moldoveană să invalideze alegerile locale din Chişinău din 2018. Judecătoarea Rodica Berdilo a invocat presupusele efecte ale unei postări pe rețeaua Facebook în ziua scrutinului, numită şi ziua tăcerii. Ulterior Parlamentul a anulat ziua tăcerii şi a recunoscut că e nevoie de a reglementa pe viitor serviciile de publicitate electorală, dezbaterile electorale pe internet și în rețelele de socializare, în special cele contra cost și prin intermediari, care pot genera fluxuri informaționale masive.
