Linkuri accesibilitate

Un clasament al universităților din lume plasează Universitatea de Stat din Moldova pe locul 3123 dintr-un total de 27 de mii de instituții


La admiterea la Universitatea de Stat
La admiterea la Universitatea de Stat

Universitatea de Stat din Moldova ocupă locul 3123 în lume, potrivit clasamentului internațional Ranking Web of Universities (Webometrics), informeaza agentia IPN. Este este cel mai bun rezultat în rândul instituțiilor de învățământ superior din Moldova. În clasamentul actual, USM a urcat 164 de trepte comparativ cu cel anterior, care a fost realizat cu jumătate de an în urmă.

Următoarea instituție, care ocupă locul 3421 în clasament este Universitatea Tehnică. Instituția se află cu 37 de trepte mai sus față de clasamentul anterior.

Cu 34 de poziții a ucat și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care se regăsește acum pe locul 7137 a clasamentului internațional. USMF este urmată de Academia de Studii Economice – locul 7847, care a crescut în clasament cu 482 de poziții. A cincea cea mai bună universitate din Republica Moldova, potrivit clasamentului, este Universitatea de Stat din Transnistria „Taras Șevcenko”– locul 8891, față de poziția 9229 în clasamentul trecut.

Clasamentul este realizat de un grup de cercetători din Spania și cuprinde peste 27 de mii de instituții de învățământ superior din întreaga lume, inclusiv 26 de universități din Republica Moldova. Indicatorii după care a fost realizat clasamentul au fost transparența instituțiilor, vizibilitatea paginilor web și deschiderea de care au dat dovadă în raport cu publicul, informeaza agentiaIPN.

XS
SM
MD
LG