Linkuri accesibilitate

Ilan Şor susține că Igor Dodon i-ar fi amenințat familia. Președinția spune că nu reacționează la „provocări”


Candidatul în alegerile parlamentare Ilan Şor susține că președintele Igor Dodon l-ar fi amenințat pe el și familia sa cu dosare penale în Rusia. Într-o conferință de presă, el a pretins că șeful statului ar face presiuni pentru ca formațiunea sa, Partidul Șor, să iasă din cursa electorală. Ilan Șor susține că Igor Dodon a zburat de mai multe ori la Moscova din contul său, oferindu-i și alte favoruri, și că l-a ajutat financiar în două campanii electorale.

Președinția a emis un comunicat de presă în care se spune, între altele, că instituția nu se implică în lupta electorală și că Igor Dodon „nu intenționează să reacționeze la provocări”. „Unii candidați la alegerile parlamentare încearcă să atragă Președintele și instituția prezidențială în polemici politice cu temei fictiv. (...) Observăm o încercare disperată a unor candidați de a distrage atenția de la învinuirile directe care li se aduc în legătură cu furtul miliardului și nelegitimitatea participării lor în scrutinul parlamentar”, se mai spune în declaraţia Președinției.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG