Linkuri accesibilitate

Habemus teatru!


Am avut onoarea să fac parte din Juriul de Selecţie al Uniunii Teatrale din Moldova, alături de actriţa Angela CIOBANU (preşedinte), regizoarea Eleonora CONSTANTINOVA, compozitorul Liviu ŞTIRBU şi scriitorul Dumitru CRUDU. Timp de câteva luni, am vizionat peste 30 de spectacole ale teatrelor profesioniste din Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Cahul şi Ceadâr-Lunga, inclusiv spectacole radio, montate în perioada 1 februarie 2018 – 31 ianuarie 2019. Fără alte cuvinte – tot ce-am avut de spus, s-a spus în foarte animatele dezbateri de după spectacole, dar şi în cele două şedinţe ale juriului –, vă propun lista de nominalizări ale Juriului de Selecţie pentru Gala Premiilor UNITEM – 2019:

  • Premiul pentru cel mai bun spectacol dramatic:

1. Spectacolul Vicontele de Eugène Ionesco, regia Slava Sambriş, Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă”;

2. Spectacolul „Omul-pernă” de Martin McDonagh, regia Cătălin Lungu, Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă”;

3. Spectacolul „Gardenia” de Elzbety Hovanets, regia Daniela Burlaca, Teatrul “Geneza Art”.

Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală:

1. Slava SAMBRIȘ, spectacolul „Vicontele” de Eugène Ionesco, Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă”;

  1. „Gardenia” de Elzbety Hovanets, Teatrul “Geneza Art”;

  1. țional „M. Eminescu”.

  • Premiul pentru cel mai bun rol feminin:

1. Daniela BURLACA, pentru rolul Femeia II, spectacolul „Gardenia” de Elzbety Hovanets, regia Daniela Burlaca, Teatrul “Geneza Art”;

2. Ana TKACENKO, pentru rolul Mița Baston, spectacolul “Carnavalul” de I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, Teatrul Național „M. Eminescu”;

3. Melania LUPAN pentru rolul Roza Aleksandrovna Pesocinskaia, “Retro” de Alexandru Galin, regia și scenografia Alexandru Cozub, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi.

  • Premiul pentru cel mai bun rol masculin:

1. Ion MOCANU, pentru rolul Pampon, “Carnavalul” de I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, Teatrul Național „M. Eminescu”;

2. Alexandru ȘIȘCHIN, pentru rolul Bărbierul, spectacolul „Цирюльник из провинции”, regia Iuri Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Uliţî Roz”;

  1. “Retro” de Alexandru Galin, regia și scenografia Alexandru Cozub, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi.

  • Premiul pentru cel mai bun spectacol al Teatrului de păpuşi:

1. Spectacolul „Cenuşăreasa” de Fraţii Grimm, regia Aurelian Bălăiţă (România), Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

2. Spectacolul „Prinţesa vrăjită” de Ladislav Dvorský, regia şi adaptarea scenică Dana Strungaru, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

3. Spectacolul „Cel mai bun amic” regia și scenariu de Ion Ambrosi, Casa Actorului.

  • Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin:

1. Dana CIOBANU, pentru rolul Femeia I, spectacolul „Gardenia” de Elzbety Hovanets, Teatrul “Geneza Art”;

2. Aelita HLOPOTOVA, pentru rolul Missis Ghibbs, spectacolul «Наш городок» dupa piesa lui Thornton Wilde, regia Iuri Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Uliţî Roz”;

3. Olga GUȚU-CUCU, pentru rolul Dupa, spectacolul “Krum” de Hanoch Levin, regia Luminiţa Ţâcu, Teatrul Național „M. Eminescu”.

  • Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin:

1. Ghenadie GÎLCĂ, pentru rolul Tugati, spectacolul „Krum” de Hanoch Levin, regia Luminiţa Ţâcu, Teatrul Național „M. Eminescu”;

2. Iurie FOCȘA, pentru rolul Iordache, spectacolul “Carnavalul” de I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, Teatrul Național „M. Eminescu”;

3. Petru HADÂRCĂ, pentru rolul Crăcănel, spectacolul “Carnavalul” de I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, Teatrul Național „M. Eminescu”.

  • Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii:

1. Spectacolul „Cătălin cel Drept și Măgărușul Înțelept”, regia Gheorghe Mândru, Teatrul Muzical Dramatic “B.P. Hasdeu” din Cahul;

2. Spectacolul „Frumoasa adormită” de Charles Way, regia, scenografia, costumele: Daniel Muntean, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Uliţî Roz”;

3. „Чебурашка и цирк” deE. Uspenskii, regia Ghenadie Boiarchin, Teatrul Dramatic Rus de Stat "A.P. Cehov".

  • Premiul pentru cea mai bună scenografie:

1. Slava SAMBRIŞ, spectacolul „Vicontele” de Eugène Ionesco, regia Slava Sambriş, Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă”;

2. Irina GURIN, spectacolul „ Krum” de Hanoch Levin, regia Luminiţa Ţâcu, Teatrul Național „M. Eminescu”;

3. Alexandru COZUB, spectacolul “Retro” de Alexandru Galin, regia Alexandru Cozub, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi.

  • Premiul pentru cele mai bune costume teatrale:

2. Irina GURIN, “ Carnavalul” de I.L. Caragiale, regia Alexa Visarion, Teatrul Național „M. Eminescu”.

3. Ecaterina SALIMOVA, spectacolul “Hamlet (cursa de şoareci)” de William Shakespeare, regia Alexandru Grecu, Teatrul Naţional “Satiricus I.L. Caragiale”.

  • Premiul pentru cea mai bună coregrafie şi expresie corporală:

1. Irina SLOBODEANIUC, „Krum” de Hanoch Levin, regia Luminiţa Ţâcu, Teatrul Național „M. Eminescu”;

2. Andrada OLTEAN, Gheorghe GUȘAN, spectacolul “100 de minute de libertate” de Bogdan Sărătean, regia artistică Bogdan Sărătean, Teatrul Naţional “Satiricus I.L. Caragiale”;

3. Dmitri AHMADIEV, spectacolul „Свидание с жизнью” (A. Vertinski) după piesa Olgăi Salova-Cecan, regia D. Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol.

  • Premiul pentru cel mai bun rol în teatrul de păpuşi:

1. Nina LEFTER, pentru rolurile Magician şi Prinţesa Iarmilca, spectacolul „Prinţesa vrăjită” de Ladislav Dvorský, regia şi adaptarea scenică Dana Strungaru, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

2. Natalia BRĂGUŢĂ, pentru rolurile de Magician, Baba Cloanţa şi Vrăjitorul cel rău, spectacolul „Prinţesa vrăjită” de Ladislav Dvorský, regia şi adaptarea scenică Dana Strungaru, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

3. Ana NEAGU, pentru rolul Seniorita, spectacolul „Cel mai bun amic”, regia și scenariu de Ion Ambrosi, Casa Actorului.

<>XIII. Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală:

1. Marian STÎRCEA, spectacolul „Prinţesa vrăjită” de Ladislav Dvorský, regia şi adaptarea scenică Dana Strungaru, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

2. Alexandr CEVSKII, spectacolul «Мамаша Кураж и ее дети» de Brecht Bertolt, regia Iuri Harmelin, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S Uliţî Roz”;

3. Oleg HERESCU, spectacolul „Роман с…” de M. Miligrom, regia D. Ahmadiev, Teatrul de Dramă şi Comedie „N. Aroneţkaia” din Tiraspol.

  • Premiul pentru cel mai valoros debut:

1. Elena FRUNZE-HATMAN, pentru rolul Anei Frank, spectacolul „Jurnalul Anei Frank”, regia şi scenariu Nelly Cozaru, Teatrul “A. Mateevci”;

2. Felicia SÎRBU, pentru rolul Femeia IV, spectacolul „Gardenia” de Elzbety Hovanets, regia Daniela Burlaca, Teatrul “Geneza Art”;

3. Cătălin LUNGU, pentru regia spetacolului Teatrul Municipal de Păpuşi “Guguţă”.

  • Premiul special al juriului:

1. Alexandru PLEŞCA, pentru rolul Krum, „Krum” de Hanoch Levin, regia Luminiţa Ţâcu, Teatrul Național „M. Eminescu”;

2. “Retro” de Alexandru Galin, regia și scenografia Alexandru Cozub, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi;

3. Spectacolul „Ловушка” de Rober Toma, regia Dmitri Koev, Teatrul Naţional Găgăuz „Dionis Tanasoglu”.

* * * * * * *

Înainte să trag linia de bilanţ, nu pot să nu spun că revelaţia acestei stagiuni mi se pare – de departe – Teatrul „Guguţă Night”, cu cele două spectacole ale promoţiei tinere (clasa: Vlad Ciobanu), „Omul-pernă” şi „Vicontele”. De la primele spectacole ale „ionescienilor” montate la începutul anilor ’90, n-am văzut nimic mai feeric & extraordinar în materie de teatru, ceea ce înseamnă că o nouă formulă – una înnoitoare! – tocmai se impune vertiginos pe scena noastră. Chapeau!

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG