Linkuri accesibilitate

Procurorii americani cer până la 24 de ani de închisoare pentru Paul Manafort


Paul Manafort
Paul Manafort

În Statele Unite, oficiul procurorului special Robert Mueller care investighează asupra amestecului rusesc în alegerile prezidențiale din 2016 a cerut o sentință de 19 până la 24 de ani de închisoare pentru Paul Manafort, fostul șef al campaniei președintelui Donald Trump.

Cererea depusă la un tribunal din statul Virginia care l-a judecat pe Manafort se bazează pe verdictul recent prin care acesta a fost găsit vinovat de fraude bancare și eschivare de la plata impozitelor, recunoscându-și vinovăția.

Faptul că are 69 de ani, nu trebuie să-l ajute pe Manafort să obțină o reducere a sentinței pentru că „a conspirat pentru influențarea martorilor în timp ce era inculpat în două districte separate”, se mai spune în cererea procurorilor, care mai trebuie examinată de judecătorul de caz într-un district din Virginia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG