Linkuri accesibilitate

Theresa May cere ultimativ Parlamentului britanic să aprobe acordul pe care ea l-a negociat cu UE


Premierul britanic Theresa May

Cu numai nouă zile până la Brexit, premierul britanic Theresa May a cerut din nou Parlamentului de la Londra să aprobe cât mai repede acordul pe care l-a negociat cu Uniunea Europeană, acord respins deja de două ori. Într-un scurt discurs ținut miercuri seară, Theresa May a spus că regretă că a cerut Uniunii Europene amânarea ieșirii țării sale până în 30 iunie, adăugînd că nu se va accepta nici o prelungire după această dată.

Pe de altă parte, președintele Consiliului European Donald Tusk a declarat la Bruxelles că UE nu poate accepta decît o prelungire scurtă și Londra aprobă acordul negociat deja cu premierul May privind condițiile în care va avea loc ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Data Brexit-ului, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, este 29 martie. O eventuală amânare va fi discutată joi la Bruxelles, la summitul UE, teoretic ultimul summit la care participă și premierul britanic.

XS
SM
MD
LG