Linkuri accesibilitate

Sergiu Sîrbu afirmă că a fost lovit puternic în cap de Pavel Grigorciuc


Sergiu Sîrbu
Sergiu Sîrbu

Într-o primă declarație după incidentul de joi dintr-o cafenea din capitală, în urma căruia a fost spitalizat, deputatul PD, Sergiu Sîrbu l-a contrazis pe adversarul său, activistul Pavel Grigorciuc, care recunoscuse că i-a dat o palmă. Într-o postare pe Facebook, Sîrbu scrie că a primit o lovitură puternică în cap, despre care crede că a fost „cu pumnul sau cu un obiect”. Sîrbu a mai scris că este în continuare sub observație medicală, pentru că asemenea lovituri pot avea efecte întârziate. Joi, poliția a spus că Grigorciuc riscă cinci ani de închisoare pentru agresarea lui Sîrbu, fiind recidivist. Grigorciuc a fost anterior condamnat cu suspendare la patru ani de închisoare pentru violențele la care s-ar fi dedat împreună cu colegii din așa-numitul „grup Petrenco” la protestele împotriva acaparării justiției de către PD, în 2014.

XS
SM
MD
LG