Spectrul gülenismului și al conspirațiilor străine, promovat de propaganda oficială pentru a justifica represiunea permanentă a lui Erdogan asupra justiției, armatei și presei, nu a mai funcționat în alegerile locale și municipale din Turcia, unde duminică, 31 martie, opoziția a câștigat în cele mai mari orașe și ar putea, la limită, potrivit estimărilor, să câștige și în Istanbul.
În istoria Turciei, ba chiar și a Imperiului Otoman, se știe că cine controlează Istanbulul controlează Turcia. Autoritarul președinte Recep Tayyip Erdogan însuși a fost primarul Istanbulului, ceea ce i-a servit drept trambulină pentru ascensiunea politică până la funcția supremă.
În capitală, Ankara, Partidul Republican al Poporului din opoziție (CHP) a câștigat peste 50% din voturi.
În Istanbul, cel mai mare oraș al Turciei, rezultatul se rezumă la o diferență de 0,2% în favoarea candidatului opoziției, Ekrem Imamoglu, care a primit cu 25.000 mai multe voturi decât candidatul puterii Binali Yildirim. Autoritățile spun însă că circa 300.000 de voturi trebuie renumărate, fiecare dintre tabere revendicându-și victoria, cu câte 4 milioane de voturi de partea sa.
Sigur, opoziția nu e câtuși de puțin unită, iar ea e compusă chiar din facțiuni total antagoniste, de la intelectualii de stânga și islamiștii fundamentaliști, până la structurile politice ale kurzilor și ale minorității religioase Alevi, considerate a reprezenta circa 25% din populație.
Rezultatul este însă o mare lovitură pentru autoritarul președinte Erdogan, care domină politica Turciei încă de când a devenit prim ministru în 2003.
Fiind un vot popular și local, Erdogan nu mai poate da vina pe structurile imaginare ale conspirațiilor fugarului lider spiritual Fethullah Gülen, refugiat în Statele Unite, căruia propaganda regimului îi atribuie toate relele, Fethullah Gülen fiind în propaganda din Turcia ceea ce magnatul George Soros este în multe țări ale Europei de Est.
Vecinii și partenerii Turciei urmăresc situația cu mare îngrijorare, deoarece autoritarul Erdogan, a cărui țară este un membru esențial al Alianței Nord Atlantice (NATO) este văzut ca imprevizibil, putând șantaja Occidentul fie printr-o apropiere de Rusia, cum a făcut-o deja, fie amenințând că nu va mai juca rolul de paznic al Europei, blocând masele de refugiați… contra cost.
