Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: un guvern minoritar al Blocului ACUM ar putea obține deblocarea finanțării externe a R. Moldova în câteva luni


Maia Sandu

Maia Sandu spune că Blocul său, ACUM, și Partidul Socialiștilor „probabil vor avea de pierdut”, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, în timp ce Partidul Democrat aflat la putere va avea de câștigat. În declarația sa, citată de agenția IPN, Sandu mai spune că un guvern minoritar al Blocului ACUM ar putea obține deblocarea finanțării externe a R. Moldova în câteva luni. Alți deputați ai Blocului ACUM au sugerat invitarea socialiștilor la convorbiri, pe fundalul prelungirii crizei de după alegerile neconcludente din 24 februarie. „Despre coaliție nu poate fi vorba”, dar „merită încercată” o înțelegere pentru sprijinirea unui guvern minoritar și adoptarea unui pachet de legi anti-oligarhice pentru înlăturarea PD de la putere, a spus deputatul Mihai Popșoi, vineri seara, la Pro TV Chișinău, în emisiunea „În Profunzime”. El a fost sprijinit de deputatul Igor Munteanu, care a spus în aceeași emisiune că „politica este arta posibilului” și că „este interesul mai multor actori” să împiedice transformarea PD în „partid stat”. Mesajele Blocului ACUM survin după ce socialiștii au avut o primă rundă de negocieri cu PD pentru crearea unei majorități parlamentare, dar fără rezultate palpabile. Fiecare dintre cele trei formațiuni clasate pe primele locuri la alegerile din februarie poate crea o majoritate dacă se unește măcar cu încă una.

XS
SM
MD
LG