Linkuri accesibilitate

Andrian Candu critică discuțiile dintre PSRM și Blocul ACUM


Președintele Parlamentului, Andrian Candu

Vicepreședintele PD, Andrian Candu, a criticat discuțiile dintre PSRM și Blocul ACUM pentru depășirea impasului postelectoral, spunând că la întâlnirile în fața presei ale celor două partide „numai despre interesul țării nu s-a discutat”. Într-un interviu pentru portalul realitatea.md, fostul spicher a sugerat că democrații ar putea prelua inițiativa negocierilor în scurt timp, iar simpatiile lor s-ar îndrepta către socialiștii care „s-au arătat mai profesioniști și mai bine cunoscători de lege”. „Lăsăm să se așeze lucrurile (…), timp încă, relativ, mai este”, a spus Candu, la două luni de la alegerile parlamentare neconcludente de pe 24 februarie.

Tot astăzi, PSRM a refuzat să meargă la o nouă rundă de negocieri cu Blocul ACUM. Acesta vrea să-și asume un guvern minoritar, cerând socialiștilor sprijin la adoptarea unor legi „anti-oligarhice” pentru a îndepărta PD de la putere. PSRM cere însă o alianță majoritară clasică, conducerea mai multor ministere și șefia Parlamentului. Socialiștii și democrații au avut și ei o rundă de negocieri la începutul lunii aprilie, dar fără vreun rezultat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG