Linkuri accesibilitate

Premierul Filip ar fi intervenit în favoarea Uzinei Metalurgice de la Râbnița, pe lîngă autoritățile ucrainene (RISE)


Premierul în exercițiu,Pavel Filip, martie 2019
Premierul în exercițiu,Pavel Filip, martie 2019

Premierul Pavel Filip a contribuit direct la începutul acestui an la excluderea Uzinei Metalurgice de la Râbniţa, controlată de autorităţile separatiste de la Tiraspol, de pe lista întreprinderilor faţă de care Ucraina a impus în mai 2018 sancţiuni, la pachet cu alte peste 700 de entităţi conectate cu Moscova, scrie Mold-street.com, citând o investigație RISE Moldova. Potrivit sursei citate, premierul Pavel Filip a expediat o scrisoare oficială omologului său ucrainean Volodimir Groisman şi preşedintelui Petro Poroşenko, în care solicita excluderea Uzinei „din lista entităţilor supuse sancţiunilor”, susţinând că aceasta s-ar afla într-o situaţie critică. El a solicitat şi reducerea de două ori a taxelor de export aplicate acestei întreprinderi, susţinând că ele ar fi o barieră administrativă.

Premierul Moldovei ar fi cerut și încetarea investigaţiei antidumping împotriva uzinei, considerînd-o nefondată, cât și suspendarea regimului individual de licențiere până la decizia finală a instanței de judecată. La doar zece zile de la expedierea scrisorii premierului Filip, autorităţile de la Kiev au exclus Uzina Metalurgică din lista entităţilor supuse sancţiunilor. În schimb, au inclus o firmă din Chişinău (Novastal Prim SRL), care a intermediat anul trecut importul de fier vechi din Ucraina la Uzina Metalurgică, ocolind astfel regimul de sancţiuni impus de Kiev.

Întrebat dacă a semnat o asemenea scrisoare, Pavel Filip a spus „O să vorbim altă dată”, informează publicația citată.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG