Linkuri accesibilitate

Îngrijorări legate de „traiectoria democratică descendentă” a Ungariei în ajunul vizitei lui Viktor Orban la Washington


Premierul Ungariei, Viktor Orban

Mai mulți membri ai Senatului și Camerei Reprezentanților i-au comunicat vineri, 10 mai, preşedintelui Donald Trump îngrijorarea în legătură cu „traiectoria democratică descendentă" a Ungariei, înaintea vizitei la Washington a premierului Viktor Orban.
Preşedintele american Donald Trump urmează să îl primească luni, la Casa Albă, pe premierul ungar.

„În ultimii ani, democraţia din Ungaria s-a erodat în mod semnificativ. ... Sub Orban, procesul electoral a devenit mai puţin competitiv şi sistemul judiciar este din ce în ce mai controlat de stat”, se arată în scrisoarea adresată lui Trump de preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Senatului Jim Risch şi de democratul Bob Menendez, membru în aceeaşi comisie. Scrisoarea este semnată și de senatorul republican Marco Rubio şi de senatoarea democrată Jeanne Shaheen.

Mai mulţi membri democraţi din Camera Reprezentanţilor, în frunte cu preşedintele Comisiei pentru afaceri externe Eliot Engel, i-au cerut preşedintelui Trump să anuleze întâlnirea cu Viktor Orban, invocând îngrijorări similare, precum şi comentariile antisemite şi xenofobe ale politicianului ungar.

XS
SM
MD
LG