Cu 38 de mii de vizitatori, „Noaptea Muzeelor” într-o aglomerație urbană germană de mari dimensiuni, cum este Frankfurtul și, în anexa organizatorilor, și Offenbach-ul, localitatea învecinată și primul său rezervor de forță de muncă – între care numeroși moldoveni și români – a fost un succes aproape la fel de mare ca și anul trecut.
Doar vremea ploiaosă și foarte rece a împiedicat să se depășească recordul atins cu un an în urmă cînd, în cele 34 de muzee și instituții culturale deschise pînă la 2 noaptea și legate între ele printr-un circuit special de autobuze, s-au perindat peste 40 de mii de oameni de toate vîrstele.
Noaptea Muzeelor are aici, se poate spune, două paliere principale, primul fiind evident educativ, începînd cu atelierele de artă și vizitele ghidate organizate pentru copii și terminînd cu seria de conferințe și de concerte pentru adulți. Cel de-al doilea vizează, la fel de evident, auto-promovarea muzeelor, a colecțiilor și a expozițiilor lor temporare, prezente și viitoare.
Totul se face la un preț abordabil pentru toată lumea. Dacă în timpul anului, amatorii de artă au la dispoziție un card-abonament care, pentru 95 de euro, le deschide la orice oră și de cîte ori o o doresc toate porțile muzeelor și expozițiilor, în Noaptea Muzeelor, cardul pentru a vizita, cu transport practic gratuit, toate cele 34 de muzee, costă numai 14 euro (echivalentul unui singur bilet de intrare la o mare expoziție). De unde, firește, și un soi de îmbulzeală și o atmosferă destinsă, mai mult sau mai puțin veselă, în toate marile muzee ale orașului, care se întrec în a organiza concertele – de la muzică rock, la klezmer, jazz, și clasic - și conferințele cele mai interesante. Toate nedepășind 30-40 de minute și repetate, de regulă, de trei ori în cursul nopții.
Pianistul de jazz Bob Degen și clarinestitul Ib Hausmann în concert la Muzeul de Istorie a orașului Frankfurt
Dacă există un mare muzeu reprezentativ pentru Frankfurt, numele lui este Städel, marea colecție și galerie de artă, care a ales în Noaptea Muzeelor să-și introducă vizitatorii în culisele viitoarei mari expoziții de toamnă intitulată Making Van Gogh. A German Love Story. Conferința ținută pe această temă de noul director al Colecției de Artă Modernă – unul dintre cei șase directori de colecții ai muzeului – Dr. Alexander Eiling, s-a intitulat chiar „Making Van Gogh. O privire în culisele expoziției”.
Despre mult așteptata expoziție Radio Europa Liberă vă va vorbi în toamnă, la deschiderea ei în luna octombrie. Deocamdată, doar un prim interviu acordat în exclusivitate în Noaptea Muzeelor, cu Dr. Al. Eiling, pe care am început prin a-l întreba ce înseamnă să fii un director nou într-o importantă colecție cum este cea a Muzeului Städel.
Dr. Alexander Eiling: „Este întotdeauna o provocare să lucrezi într-o nouă colecție, să ajungi să cunoști lucrările care o constituie. Este ceea ce am făcut în ultimele luni, lucrînd și pregătind îndeosebi o expoziție despre Arta franceză în secolul al XIX-lea, care se află în centrul programului nostru viitor de expoziții.”
Radio Europa Liberă: Organizarea expoziției Van Gogh este, practic, încheiată. Se pot rezerva deja biletele on-line, dosarele de presă le sînt accesibile ziariștilor, se cunosc marile muzeele ce își vor împrumuta din tezaurele lor peste 50 de tablouri ale popularului pictor. Dar, ce înseamnă această expoziție, ce se află drept concept în spatele organizării ei?
Dr. Alexander Eiling: „Este, în esență, o expoziție despre Van Gogh și receptarea lui în Germania. Există o istorie de o mare intensitate pe care Van Gogh o împarte cu istoria artei germane, chiar dacă el nu a fost niciodată aici. Numeroase lucrări ale sale au ajuns însă în Germania la începutul secolului XX, iar Germania a fost una din țările în care arta lui a fost primită deschis, lucrările lui fiind colecționate, achiziționate și prezentate în expoziții.
Muzeele publice au cumpărat lucrări ale lui, cu mult înainte ca alte muzee din Europa să o facă. Expoziția va ilustra numeroase istorii din relația lui Van Gogh cu cei care l-au admirat și, în același timp, conflictele cărora le-a dat naștere. Faptul că au fost cumpărate nu a însemnat și că opera sa a fost acceptată unanim de numeroșii tradiționaliștii germani, care nu ar fi permis niciodată ca un Van Gogh să fie cumpărat pentru un muzeu public. Acest conflict poate fi ilustrat și în istoria muzeului nostru. Deci nu este vorba numai de iubirea de Van Gogh, dar și despre conflictele născute în Germania de operele lui.”
Radio Europa Liberă: Ce înseamnă mai precis receptarea lui Van Gogh de către artiștii germani ai primei jumătăți a secolului XX?
Dr. Alexander Eiling: „În relația cu expresioniștii germani el a fost un
soi de model – și, cum știți există diverse curente de expresionism german, începînd cu cercul Die Brücke și cel [din sudul Germaniei] intitulat Die Blaue Ritter etc. Toți au fost în căutarea a ceva original în Van Gogh, care să le aparțină, dincolo de sursa de inspirație care le-a fost. Unii au văzut în el doar folosirea intensă a culorii și el a fost elementul declanșator, care i-a eliberat în propria manieră de a face artă și de a-i aplica regulile la pînză. Van Gogh a fost un personaj care a lucrat foarte structurat, foarte precis, iar expresioniștii din cercul Die Brücke nu ar fi lucrat în această manieră. El este inspiratorul, dar ei au găsit posibilitatea unui nou stil, iar faptul îl vom ilustra în expoziția noastră.”
Radio Europa Liberă: Muzeul Dvoastră a jucat un rol important în cunoașterea și acceptarea lui Van Gogh în lumea germană.
Dr. Alexander Eiling: „Staedel a fost primul muzeu public care a achiziționat un Van Gogh. Muzeul privat Folkwang, astăzi la Essen, a fost cel dintîi care a cumpărat picturi de Van Gogh pentru colecția lui particulară, care era, e adevărat, deschisă pentru public.
Dar ca muzeu finanțat prin mijloace publice, Galeria Städel (la vremea aceea) a fost cea dintîi instituție culturală care a cumpărat o lucrare de Van Gogh. A fost însă una foarte banală, blîndă, din perioada ce poate fi numită timpurie, 1885, o epocă în care Van Gogh era încă mult inspirat de realism și nu intră în categoria picturilor luminoase, strălucitoare, cum a fost cea de-a doua, Portretul Dr-ului Gachet, cumpărată mai tîrziu, o pictură de un stil complet diferit.”
Radio Europa Liberă: Portretul Dr. Gachet are, ca tablou, o istorie aparte în evoluția Germaniei ante-belice, care a afectat și Muzeul Städel, fiind confiscată de conducerea nazistă în anii 1930.
Dr. Alexander Eiling: „Dr. Gachet este o pictură importantă și nu sîntem de loc fericiți că am pierdut-o. Ea a fost confiscată din Muzeul Staedel de către naziști și nu am mai căpătat-o înapoi. Toată lumea știe Portretul Dr. Gachet și avea pentru noi valoarea unei pietre de temelie pentru colecția de artă modernă. Absența ei ne rupe sufletul.
Ceea ce s-a întîmplat este că a fost confiscată de naziști pentru uzul personal al lui Hermann Goering, care a vîndut-o în vremea în care vroia să-și facă propria colecție de artă medievală. El profita și folosea picturi din muzeele germane vînzîndu-le pe piața internațională de artă pentru a obține valută, pe care să o utilizeze pentru a cumpăra în străinătate alte lucrări de artă.”
Radio Europa Liberă: Unde se află acum?
Dr. Alexander Eiling: „Este într-o colecție privată și nu o vom avea pentru expoziția noastră. Este extrem de trist. Am dorit să o avem, ne-am străduit vreme îndelungată să negociem, dar nu o vom avea pentru expoziția/show-ul nostru.”
Radio Europa Liberă: Istoria aceasta mă duce cu gîndul la viitoarele alegeri europene și la ce am constatat văzînd o serie de afișe electorale care confiscă, practic, din nou arta, în beneficiul ideilor de extremă dreaptă.
Este vorba de afișele partidului NPD, de coloratură neo-nazistă, care îl înfățișează pe Luther, într-un celebru tablou de Holbein, alături de lozinci extremiste, anti-europene. Ce opinie aveți despre acest fenomen?
Dr. Alexander Eiling: „Este cu adevărat regretabil! Nu am văzut afișele cu Luther, dar este într-adevăr regretabil și nu ar trebui să procedeze astfel. Nu este acceptabilă folosirea moștenirii culturale germane pentru scopurile lor exclusive, neînsemnate, minore. Nu îmi place de loc această relație cu opera de artă.”
