Linkuri accesibilitate

Două treimi din români ar sprijini unirea cu R.Moldova pentru că România „ar deveni mai puternică” (BOP/Academia Română)


O hartă a Moldovei
O hartă a Moldovei

Românii cred că cea mai mare amenințare pentru România, în viitorul apropiat, este corupția (35%), urmată de riscul declanșării unei noi crize economice (18,5%) și de un eventual război (15,4%), arată un Barometru al Opiniei Publice, realizat de Academia Română.

Totodată, trei sferturi (76,4%) dintre români cred că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită, procentul fiind asemănător cu cel din ultimii doi ani.

Legat de Europa, barometrul sugerează că 54,7% dintre respondenți sunt de părere că direcţia este bună şi 30,6% cred că este una greşită.

Încrederea în UE și NATO rămâne astfel la cote ridicate, peste 50% pentru fiecare. Autorii barometrului spun că publicul din România rămâne pro-european, în ciuda euroscepticismului în creștere în Europa.

Potrivit Barometrului, aproape două treimi dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, motivul principal fiind că astfel România ar deveni mai puternică, după cum spun 53,6% dintre respondenți.

Dintre țările vecine, Republica Moldova este considerată țară prietenă, de 78,5% dintre români, alături de Bulgaria (59%) și de Serbia (40%). De cote mai mici de încredere se bucură Ucraina, pe care 36,8% dintre respondenți nu o consideră țară prietenă, și Ungaria cu un procent de 61,7%.

Mai bine de jumătate dintre români (64,4%) consideră că Rusia a fost și rămâne principala amenințare la adresa securității României.

Mai multe, aici.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG