Linkuri accesibilitate

Mike Pompeo și Vladimir Putin s-au întâlnit la Soci


Președintele rus Vladimir Putin l-a primit la reședința sa de la Soci, marți seara, pe secretarul de stat american Mike Pompeo. Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, întâlnirea a durat o oră și jumătate. Putin și Pompeo au discutat despre situația din Siria, Libia, Venezuela, Coreea de Nord și despre acordurile privind controlul înarmării. Tema Ucrainei nu a fost abordată, la fel ca și cea a drepturilor omului, a spus Ușakov. Potrivit lui, întrevederea nu a marcat un progres, dar s-a simțit o deschidere a părții americane.

La întâlnire au participat ministrul rus de externe Serghei Lavrov și șeful Serviciului rus de Informații Externe, Serghei Narîșkin. Washingtonul nu a comentat deocamdată rezultatele discuțiilor.

La începutul întrevederii, Putin i-a spus secretarului de stat american că Rusia ar dori „restabilirea relațiilor” cu Statele Unite „în format deplin”. În opinia sa, pentru aceasta, acum, „sunt create condițiile necesare”.

Mike Pompeo a purtat discuții, mai devreme, și cu omologul său rus Serghei Lavrov. La o conferință de presă comună, cei doi au spus că țările lor au încă multe divergențe, dar convorbirile purtate la Soci sunt un pas înspre îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Pompeo a spus că a discutat cu Lavrov despre controlul asupra armamentelor, Siria, Iran și programul nuclear iranian, despre conflictul din estul Ucrainei, amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016 și despre cetățenii americani arestați în Rusia.

Este prima vizită în Rusia a secretarului de stat american Mike Pompeo.

XS
SM
MD
LG