Linkuri accesibilitate

Un „marș al familiei” a avut loc la Chișinău


La protestul pro-familie din anul 2017
La protestul pro-familie din anul 2017

La Chișinău a avut loc un „marș al familiei” organizat de Mitropolia Moldovei, la care au participat preoți, activiști ortodocși ultraconservatori și președintele Igor Dodon. Marșul, văzut drept o manifestare împotriva drepturilor minorităților sexuale, a avut loc în vreme ce comunitatea LGBT și apărătorii drepturilor omului se pregătesc să participe la o demonstrație pride duminică, la Chișinău.

Corespondentul nostru, Alexandru Bordian, relatează că președintele Dodon s-a adresat participanților la manifestarea de astăzi în Scuarul Catedralei din centrul Capitalei, îndemnându-i să apere „valorile tradiționale”. Diferite de cele occidentale, aceste „valori creștine” ar fi amenințate constant de către „provocatori” încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare, iar provocatori „vor exista și mâine”, a spus Dodon, într-un aparent comentariu despre demonstrația de duminică în sprijinul comunității LGBT.

XS
SM
MD
LG