Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon critică „egoismul politic” al unor fracțiuni și se adresează din nou Curții Constituționale


Președintele Igor Dodon (poză de arhivă)

Președintele Igor Dodon a anunțat că a cerut Curții Constituționale să stabilească când expiră termenul de trei luni, prevăzut în Constituție, pentru dizolvarea Parlamentului: trei luni de la data de 9 martie, când au fost aprobate rezultate alegerilor, sau din 21 martie, când a avut loc prima și singura ședință a noului Parlament, la care, însă, nu s-a ales structura de conducere a legislativului, în absența unei majorități. Curtea Constituțională a precizat deja, tot la cererea președintelui Dodon, că acesta nu poate însărcina pe nimeni cu formarea unui nou guvern, în absența structurilor de conducere ale Parlamentului.

Într-o conferință de presă, Igor Dodon a avertizat partidele parlamentare că este momentul să lase la o parte „egoismul politic și ambițiile exagerate” care ar împiedica formarea unei majorități. „Mă adresez deputaților: sau vă apucați de lucru, voi primiți salarii de zece ori mai mai decât pensia medie, sau recunoașteți că ambițiile nu vă permit, rânza moldovenească nu vă permite să găsiți limbă comună și atunci duceți-vă la alegeri anticipate” a mai declarat președintele.

XS
SM
MD
LG