Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: în spatele contramanifestației de astăzi se află „guvernarea coruptă” și „ortacii agresivi” trimiși de aceasta


Maia Sandu, în timpul protestului ACUM de la Guvern
Maia Sandu, în timpul protestului ACUM de la Guvern

Maia Sandu spune că în spatele contramanifestației de astăzi care a zădărnicit un protest al blocului ACUM față de scumpirile din ultimele săptămâni s-ar afla „guvernarea coruptă” și „ortacii agresivi” trimiși de aceasta. „Neavând soluții politice pentru a ieși din criza în care tot el a dus tara, Plahotniuc încearcă să încingă spiritele în societate, semănând frică”, a scris Sandu pe Facebook la câteva ore după incident. Zeci de tineri, unii mascați, au întrerupt protestul blocului ACUM din apropierea casei Guvernului, scandat lozinci necenzurate la adresa Maiei Sandu și celuilalt lider al opoziției, Andrei Năstase. Un cordon de polițiști a separat cele două tabere, iar șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a respins criticile opoziției despre faptul că poliția ar fi menajat atacatorii. Nu este limpede cine a organizat contramanifestația iar Partidul Democrat care controlează guvernul în exercițiu nu a comentat deocamdată acuzațiile. Incidentul a avut loc la aproape trei luni de impas politic intervenit în urma alegerilor parlamentare neconcludente din 24 februarie. Fracțiunile blocului ACUM au încercat fără succes să convingă deputați socialiști în această perioadă să sprijine un pachet de legi „antioligarhice” cu scopul înlăturării de la putere a Partidului Democrat.

XS
SM
MD
LG