Linkuri accesibilitate

Zeci de milioane de alegători din 21 de țări ale UE sunt așteptați să voteze în ultima zi a scrutinului europarlamentar


La o secție de votare în Bulgaria

Zeci de milioane de alegători din 21 de țări membre ale Uniunii Europene sunt așteptați să voteze, astăzi, în ultima zi din cele patru ale scrutinului pentru noul parlament al blocului comunitar. Între acestea, Germania, Franța, Italia, Ungaria, Croația, Bulgaria și România își aleg reprezentanții în Parlamentul cu 751 de locuri de la Strasbourg. Șapte țări membre au votat deja, începând cu 23 mai, iar în cursul serii sunt așteptate primele rezultate parțiale. Potrivit unor sondaje de opinie, populiștii eurosceptici de extremă dreapta ar putea obține până la un sfert din locuri, ceea ce potențial ar putea împiedica luarea unor decizii în următorii cinci ani. Totuși, sondajele de la ieșirea din secțiile de votare arată că evoluția populiștilor, euroscepticilor și a extremei dreapta nu este atât de mare pe cât se aștepta. Se anticipează însă că pentru prima dată de la primele alegeri europarlamentare în 1979, Partidul Popular European (conservator), Socialiștii și Democrații să nu mai dețină majoritatea în Parlamentul de la Strasbourg. Dar e de așteptat o coaliție de centru-stânga, din cele puțin trei fracțiuni, formată din partidele tradiționale.

XS
SM
MD
LG