„Memorial”: victimele NKVD au nume
„Memorial”, un grup de activiști pentru apărarea drepturilor omului din Moscova, intenționează să facă publice numele a mai bine de 6.000 de prizonieri polonezi executați în 1940, în satul Mednoie, de lângă Tver, Rusia. Alături de măcelul din Pădurea Katyn, de lângă Smolensk, execuția de la Mednoie face parte din teribilul masacru a aproape 22.000 de ofițeri și deținuți polonezi, realizat de NKVD la comanda lui Iosif Stalin.