Linkuri accesibilitate

Austria are un guvern interimar condus pentru prima dată în istoria țării de o femeie


Centrul orașului Viena, Austria

Austria are un nou guvern interimar, condus pentru prima dată în istoria țării de o femeie, Brigitte Bierlein și compus din experți, un așa-numit guvern de tehnocrați, care a depusastăzi jurământul. Săptămâna trecută, cancelarul conservator Sebatian Kurz a pierdut votul de încredere în Parlamentul de la Viena, ultimul act al unei crize politice declanșată înainte de alegerile pentru Parlamentul European de publicarea unui video compromițător pentru vice-cancelarul Heinz-Chrstian Strache, lider al Partidului naționalist-xenofob al Libertății.

Din imaginile înregistrate în 2017 reieșea că Strache era dispus să ofere contracte de stat unei presupuse nepoate de oligarh rus, în schimbul susținerii financiare pe care aceasta urma să o acorde partidului Libertății. Strache s-a retras din toate funcțiile politice, Partidul Libertății s-a retras ulterior de la guvernare, unde era într-o coaliție cu Partidul Conservator, iar cancelarul Kurz a pierdut votul de încredere în Parlament.

Alegerile anticipate din Austria sunt programate pentru luna septembrie. Dacă votul la europarlamentare este un indiciu, Partidul Popular Conservator al fostului cancelar are toate șansele de a câștiga cele mai multe voturi, urmat de social-democrați și Partidul Libertății de extrema-dreaptă.

XS
SM
MD
LG