Linkuri accesibilitate

Alexandru Tănase: Data-limită de formare a guvernului este astăzi. Igor Dodon şi Andrian Candu vorbesc de anticipate (VIDEO)


Protestatari în fața Parlamentului
Protestatari în fața Parlamentului

Actualizare Liderul informal al PSRM, Idor Dodon, a dat de înţeles, după şedinţa Consiliului Republican al PSRM, că, cel mai probabil, Republica Moldova se îndreaptă spre anticipate. Socialiştii nu au ajuns la un numitor comun cu Blocul ACUM, iar cu PDM nici nu au negociat o eventuală coaliţie, protrivit lui Dodon.

Ex-preşedintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreşedinte al PDM, a regretat că faptul că nu s-a ajuns la formarea unei coaliţii şi evitarea alegerilor anticipate, dând vina pe cei din ACUM şi PSRM. În plus, a spus că cheltuielile pentru viitorul scrutin vor fi suportate de partide, nu de cetăţeni.

Actualizare Curtea Constituţională a decis astăzi că cele trei luni (90 de zile) prevăzute în Constituţie „în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul curge de la data validării alegerilor”, adică din 9 martie. Prin urmare, preşedintele Igor Dodon poate dizolva Legislativul, declanşând alegeri anticipate.

Fostul preşedinte al CC, Alexandru Tănase, spune într-o postare pe Facebook că termenul în care urma să fie format Guvernul expiră azi-noapte.

Sute de oameni s-au adunat (unele surse relatează că au fost aduși) la Chișinău, în contextul în care astăzi urmează a fi luată o decizie cu privire la crearea unei majorități parlamentare. Potrivit corespondenților noștri la fata locului, au fost aduși oameni cu autocare, iar principala lozincă scandată este „vrem stabilitate, nu anticipate”.

Manifestanții când au trecut și prin fața sediului PAS au scandat lozinci împotriva liderilor Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase.

Activistul civic Ștefan Gligor susține că angajații mai multor instituții de stat au fost obligați să se adune în grupuri și să meargă în fata sediului PAS ca să protesteze împotriva votului comun PSRM-ACUM. Activistul mai spune că o indicație similară a fost dată și pentru ziua de mâine, 8 iunie, iar grupurile trebuie să se adune pentru miting, la ora 10.00. Ștefan Gligor consideră că PDM încearcă să simuleze o pretinsă nemulțumire a oamenilor față de atingerea unui compromis între PSRM și ACUM.

Unul dintre participanţi i-au spus corespondentei noastre la fata locului că pentru el stabilitate înseamna un Guvern cu Partidul Democrat, dar nu a vrut să spună de unde a venit la acest protest. Europa Liberă transmite live pe Facebook.

Surse anonime au declarat Europei Libere că o parte din efectivul de partid este convocat la Chişinău şi pentru mâine dimineaţă.

Aflat joi încă la Sankt Petersburg, unde participa la Forumul Economic Internațional, președintele Igor Dodon declarase că partidele parlamentare ar avea timp numai până luni, 10 iunie, să negocieze o majoritate parlamentară și un guvern. În cazul unui eșec, Dodon declara că va dizolva Parlamentul, declanșând alegeri anticipate. Pe 9 iunie se împlinesc trei luni de la validarea alegerilor generale din februarie, trei luni fără Parlament și Guvern funcționale - termen după care se convoacă noi alegeri.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG