Linkuri accesibilitate

Guvernul Maia Sandu îl demite pe Alexandru Pînzari de la conducerea Poliției


Guvernul ACUM-PSRM condus de Maia Sandu și-a ținut prima sa ședință, operând schimbări de cadre. Ședința a avut loc în incinta Parlamentului în condițiile în care Partidul Democrat refuză să elibereze Casa Guvernului, iar forțe ale poliție împiedică accesul în clădire noului cabinet. La ședința guvernului Sandu, pe care Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional în urma unei sesizări a PD, s-a decis între altele demiterea lui Alexandru Pînzari din funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției și înlocuirea sa cu magistratul Gheorghe Bălan. Vicepremierul și ministrul de Interne, Andrei Năstase, a cerut Poliției să „nu se compromită” sprijinind în continuare fostul guvern controlat de PD. „Nu fiți victimele dezinformărilor și manipulărilor la care sunt supuse unitățile de poliție”, a spus Năstase. El a mai declarat că cei care continuă să „servească regimul Plahotniuc” riscă consecințe legale. Maia Sandu a îndemnat cetățenii să fie încrezători în guvernul său, să fie uniți și să nu le fie frică, exprimându-și speranța că următoarea ședință a cabinetului său va avea loc în Casa Guvernului. Democrații nu recunosc legitimitatea noii majorități parlamentare, iar fostul premier democrat Pavel Filip a decretat dizolvarea Parlamentului ales pe 24 februarie și organizarea alegerilor anticipate în luna septembrie.

XS
SM
MD
LG