Linkuri accesibilitate

Legea cetățeniei moldovenești prin investiție abrogată de Parlament


Plenul Parlamentului

Majoritatea parlamentară a votat în prima lectură abrogarea legii „cetățeniei prin investiție” pe motiv că prezintă riscuri multiple. „De cetățenia moldoveană pot beneficia oameni cu trecut dubios din alte state sau persoane care au câștigat din furtul miliardului”, a spus deputatul ACUM Sergiu Litvinenco, președintele comisiei juridice a parlamentului. Pusă în aplicare din octombrie anul trecut, legea cetățeniei prin investiții a fost adoptată de fostul parlament, dominat de Partidul Democrat, și a fost promulgată de președintele Igor Dodon. Ea prevede că străinii pot cumpăra cetățenia moldoveană și pașaportul cu care pot călători fără vize în Uniunea Europeană contra unor investiții de minim 100 de mii de euro, iar identitatea noilor cetățeni nu este făcută publică.

Comisia Europeană a exprimat îngrijorări, spunând că asemenea legi prezintă riscuri de securitate, pot încuraja corupția, iar regimul fără vize acordat Moldovei nu trebuie folosit pentru atragerea investițiilor individuale.

XS
SM
MD
LG