Linkuri accesibilitate

În Ungaria, un traficant afgan de oameni și trei complici bulgari au fost condamnați la închisoare pe viață


Inculpații (în prim plan), ascultând sentința curții de la Szeged

Un traficant afgan de oameni și trei complici bulgari au fost condamnați la închisoare pe viață în legătură cu moartea a 71 de migranți închiși într-un camion frigorific abandonat lângă un sat austriac în vara anului 2015. Sentința Curții de Apel de la Szeged (Ungaria) a venit după ce traficantul afgan Samsoor Lahoo (32 de ani) și complicii lui au fost găsiți vinovați de trafic de oameni și omucidere, fiind condamnați într-o primă instanță la 25 de ani de închisoare. Judecătorul Erik Mezolaki a spus că trei dintre traficanți nu vor avea drept de grațiere, iar al patrulea va executa cel puțin 30 de ani din pedeapsa pe viață. Dintre cei trei complici bulgari, unul era adjunctul afganului, unul conducea camionul, iar al treilea conducea o malină însoțitoare. Victimele, printre care s-au numărat opt femei și patru copii, erau din Afganistan, Iran, Irak și Siria.

XS
SM
MD
LG