Linkuri accesibilitate

Prăbușire parțială a unui bloc de locuințe la Otaci: autoritățile au pornit o cauză penală


Cele mai probabile cauze ale prăbușirii parțiale a unui bloc de locuințe din Otaci, miercuri seară, sunt încălcarea regulilor de construcție și acumularea de apă în subsol, informează presa de la Chișinău citând autorități locale și pe președintele Igor Dodon, care a mers joi la fața locului. Șeful statului a scris pe Facebook după vizită că blocul cu nouă etaje va fi cel mai probabil demolat. Prăbușirea, care fusese anticipată de locatari după apariția unor fisuri în construcție, nu s-a soldat cu răniți sau morți. Din blocul avariat au fost evacuați cu 3 ore înaintea prăbușirii 46 de oameni, inclusiv 11 copii. Procuratura raionului Ocnița a pornit o cauză penală, urmând să ancheteze prioritar cum s-a construit clădirea. Premierul Maia Sandu a spus că oamenii evacuați vor fi ajutați cu „spațiu locativ și bani” și a dispus verificarea stabilității clădirilor, în special sediile de școli și grădinițe, în zonele unde a plouat mult în ultima vreme.

XS
SM
MD
LG