Linkuri accesibilitate

George Soros premiat la Viena


Filantropul american George Soros la Forumul Economic de la Davos, ianuarie 2019

Miliardarul filantrop american George Soros a primit vineri, 21 iunie, Premiul Schumpeter la Viena pentru „angajamentul său faţă de libertate şi promovarea ştiinţei”.

George Soros, originar din Ungaria şi supravieţuitor al Holocaustului, este co-fondatorul Universităţii Centrale Europene (CEU), care a fost nevoită recent să îşi mute sediul central de la Budapesta la Viena din cauza presiunii politice din partea guvernului condus de premierul Viktor Orban.

În Europa centrală și de est, Soros este cunoscut în primul rând pentru Fundația pentru o Societate Deschisă, care sprijină formarea și consolidarea organizațiilor societății civile, în țările care au făcut tranziția de la comunism la democrație.

Premiul Schumpeter se acordă din 1991 pentru realizări inovatoare în domeniile economic, politic şi ştiinţific. Printre precedenţii câştigători se numără fostul cancelar german Helmut Kohl în 1993, magnatul austriac Ferdinand Piech în 2000 şi Mario Draghi, preşedinte al Băncii Centrale Europene, în 2014.

XS
SM
MD
LG