Linkuri accesibilitate

Olesea Stamate a depus jurămîntul ca nou ministru al justiției în R . Moldova


Maia Sandu cu Olesea Stamate

Noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, a depus astăzi jurământul în prezența președintelui Igor Dodon și a prim-ministrei, Maia Sandu, care a prezentat-o ulterior la o întâlnire cu angajații ministerului. O dată cu numirea noii ministre, guvernul Sandu devine primul cabinet din istoria R. Moldova din care fac parte mai multe femei decât bărbați. Avocată și președintă a Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, Stamate a preluat funcția la o zi după demisia de duminică a lui Stanislav Pavlovschi. Ea le-a spus noilor colegi că va conta pe munca în echipă pentru reformele plănuite în justiție. În trecut, noua ministră a mai lucrat la Fundația Soros-Moldova și în proiecte ale altor organizații din sectorul neguvernamental. Pavlovschi care este vicepreședinte al Platformei DA s-a retras din fruntea ministerului Justiției, pe care l-a condus numai două săptămâni, din cauza unor incompatibilități, crezându-se că ar avea rude printre foștii subalterni.

XS
SM
MD
LG