Linkuri accesibilitate

Boris Johnson recunoaște că va avea nevoie de cooperarea Uniunii Europene


Fostul ministru de externe britanic și candidat la conducerea partidului conservator, Boris Johnson

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson, favorit pentru a-i succeda premierului Theresa May şi susţinător vehement al unui Brexit dur, a recunoscut luni seară că are nevoie de „'cooperarea'' Uniunii Europene pentru a amortiza şocurile implicate de ieşirea ţării sale din UE. Mai mult, a precizat că nu dorește un Brexit fără acord dar nu a precizat cum ar putea convinge Uniunea Europeană să redeschidă negocierile pe carele declară acum închise.

Într-un interviu cu BBC, Boris Johnson a dat asigurări că, în cazul în care va deveni prim-ministru până la finalul lunii iulie, guvernul său nu va impune în niciun caz „controale şi o frontieră dură” între Irlanda și Irlanda de Nord dar nici aici nu a precizat cum va evita acest lucru. Mai ales daca totusi Marea Britanie iese fără acord , pe 31 octombrie.

Theresa May a demisionat pe 7 iunie din funcţia de lider al Partidului Conservator și implicit premier după ce încercase de trei ori, fără succes, să treacă prin Parlament, acordul negociat cu Bruxelles-ul. May continuă la conducerea guvernului până la desemnarea noului lider conservator care va prelua funcția de premier.

XS
SM
MD
LG