Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean V. Zelenski și-a exprimat „dezamăgirea” față de rezoluția APCE de restabilire a dreptului de vot al Rusiei


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Paris, 17 iunie 2019

Delegația Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a părăsit ședința APCE în semn de protest față de restabilirea dreptului de vot al Rusiei în cadrul acestei organizații, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat „dezamăgirea” față de rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată în noaptea de luni spre mați după dezbateri îndelungate. Rusia și-a pierdut dreptul de vot în 2014 din cauza anexării Crimeii și sprijinirii separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei. Pentru rezoluția de restabilire a acestui drept s-au pronunțat 118 membri ai APCE, 62 au votat împotrivă, iar 10 s-au abținut. Într-o postare pe Facebook, președintele ucrainean a scris că a încercat să-i convingă pe președintele francez Emmanuel Macron și cancelara germană Angela Merkel să se opună restabilirii dreptului de vot al Rusiei în cadrul APCE pe motiv că Moscova nu respectă drepturile omului. „Este păcat că partenerii noștri europeni nu ne-au auzit și au acționat altfel”, a scris Zelenski. Cei care s-au pronunțat pentru restabilirea dreptului de vot al Rusiei spun că, din cauza suspendării acestuia și măsurilor de răspuns rusești, cetățenii ruși puteau fi privați de posibilitatea de a depune plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organul juridic al Consiliului Europei.

XS
SM
MD
LG