Linkuri accesibilitate

Un tribunal din Georgia a respins cererea Procuraturii de a-l reține pe deputatul de opoziție Nika Melia, acuzat de incitarea la revoltă


Deputatul de opoziție Nika Melia, făcând declarații pentru presă. 27 iunie 2019

Un tribunal din Georgia a respins cererea Procuraturii Generale de a aproba reținerea deputatului opoziției Nika Melia, căruia miercuri Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară. Procuratura îl acuză pe Nika Melia că ar fi incitat și participat la revolta din 20 iunie, soldată cu peste 240 de răniți. Melia a fost unul din liderii Mișcării Naționale Unite, partidul fostului președinte Mihail Saakașvili, și respinge acuzațile, considerând cazul său unul politic. Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a anunțat o investigație în legătură cu acțiunile poliției din 20 iunie, când zeci de persoane au fost rănite și reținute de forțele de ordine.

La Tbilisi au continua protestele anti-rusești și anti-guvernamentale, pentru a șaptea zi consecutiv, deși numărul manifestanților este în scădere.

Pe 20 iunie, în fața Parlamentului, au izbucnit proteste spontane, provocate de un parlamentar rus, care participase la o conferință în sala Parlamentului și ocupase locul speaker-ului, în timpul discursului pe care l-a ținut. Protestele inițiale au fost în primul rând împotriva Rusiei, dar s-au transformat repede în proteste împotriva Guvernului, acuzat nu numai de o politică pro-rusă, dar și de ignorarea problemelor sociale din țară. Cum în timpul demonstrațiilor de joia trecută, poliția a intervenit în forță, iar zeci de persoane au fost rănite și altele reținute, protestatarii cer acum alegeri generale anticipate, demisia ministrului de interne și pedepsirea celor care au ordonat intervenția masivă a poliției.

XS
SM
MD
LG