În aceste ultime zile toată lumea vorbește despre Procuratura Republicii Moldova și despre șeful ei, Eduard Harunjen, acesta însă nu se lasă demis și încearcă să reziste „cu demnitate” pe baricade, invocând independența instituției, apolitismul ei și slujirea exemplară a adevărului și a legii.
S-a spus că actualul procuror general este „ultima redută a regimului Plahotniuc”, un complice la uzurparea puterii de stat de către oligarhul fugar și grupul infracțional din jurul lui. Voci mai decise au afirmat chiar că procuratura, sistemul justiției, a făcut/ face parte din lumea criminală, i-a fost complice, a protejat-o, i-a permis să se extindă. La ședința din 9 iulie a.c., majoritatea parlamentară a votat înlăturarea lui Harunjen din funcția de procuror general, invocând o ilegalitate la numirea sa. Plecarea lui Harunjen, care va trebui confirmată prin decretul lui Igor Dodon, dă un prim și un important semnal pentru procesul de curățare a întregii instituții. E abia începutul drumului.
Prefațând cumva decizia Parlamentului, tot ieri ministrul Economiei Vadim Brânzan a oferit presei amănunte șocante despre schemele de fraudare, corupere și jaf protejate de organele statului, dând exemplul delapidărilor de la Calea Ferată a Moldovei, unde, din spusele ministrului, pentru fiecare tonă de marfă transportată se percepea o taxă neoficială de 2-5 euro.
Agenții economici erau dijmuiți „ca în Evul Mediu” și acești bani – sute de milioane de euro – mergeau în pușculița Partidului Democrat și a baronilor săi. Ministrul Brânzan vorbește despre cel puțin 400 de milioane de lei estorcați lunar. Această hoție monstruoasă nu se putea desfășura fără complicitatea procurorilor. Din alte surse, provenite din ghilda avocaților, aflăm că între metodele ilegale ale procurorilor moldoveni era și perceperea unor sume enorme din partea unor persoane fizice pentru neaplicarea unor măsuri preventive. Legea, Codul Penal deveniseră o armă de acumulat venituri ilegale în folosul celor ce puteau dispune după bunul lor plac de uniformă și de poziția lor de forță.
Cât de imuni se simțeau procurorii moldoveni infractori sub fostul regim, dacă fostul lor șef Corneliu Gurin, cum bine ne aducem aminte, declara cu nonșalanță, după publicarea primului raport Kroll, că Procuratura generală a fost la curent că banii erau scoși din bănci „cu sacii”, iar ex-directorul CNA Viorel Chetraru califica, la fel de arogant, concluziile companiei americane, angajate să cerceteze jaful bancar, drept „beletristică”, pentru că CNA avea mult mai multe informații. Adică, instituțiile de drept din Moldova au știut despre furt, dar n-au făcut nimic!
Am așteptat în van după schimbarea puterii ca din interiorul castei procurorilor să apară persoane care să denunțe corupția și subordonarea politică a instituției față de fostul regim – cazul procurorului anticorupție Gheorghe Ciobanu, care a demisionat în semn de protest față de atitudinea cameleonică a lui Harunjen, e prea puțin pentru a marca un curent de opinie diferit în rândurile acestei bresle, care rămâne unită, legată, ai zice, prin jurământul omertei.
Această imobilitate și solidaritate vicioasă și prost înțeleasă a făcut-o pe prim-ministrul Maia Sandu să adreseze un apel public celor 660 de procurori din sistem, un apel care sună neobișnuit și ușor suprarealist (dar ce nu este suprarealist în Republica Moldova în aceste zile și-n acești ani?), cerându-le să-și facă datoria prescrisă de lege și să nu dea ascultare superiorilor lor corupți și compromiși.
Tot din același registru al urgenței și al încercărilor de a disloca calota complicității este și solicitarea ministrului de Interne către Consiliului Superior al Procurorilor. Andrei Năstase i-a îndemnat pe aceștia să convoace o ședință la care să decidă urmărirea penală a lui Eduard Harunjen „pentru coparticipare la tentativa de uzurpare a puterii în stat” și la alte infracțiuni. Solicitarea ministrului de Interne a fost respinsă. Răspunsul încărcat „de demnitate și orgoliu” al componenților acestui conclav suficient sieși – CSP – ne anunță că procurorii se supun doar legii, sunt independenți, apolitici și nu pot primi ordine de la puterea executivă și cea legislativă!
O „demnitate” și o „independență” regăsite subit, iată, după ani de aservire față de o clasă politică imorală, avidă de bani publici. Numai că realitățile îi contrazic pe procurorii moldoveni. Dacă ei și-ar fi respectat măcar un dram din acest statut pe care azi îl invocă țanțoș, Republica Moldova nu ajungea un stat sărăcit și batjocorit, nu devenea un loc al plângerii.
În dezbaterea legată de starea lucrurilor din procuratură s-au conturat două tabere. Prima, mai numeroasă, este a celor care vor o reformă cât mai grabnică și mai radicală. Ei invocă marile așteptări ale populației și subliniază, pe bună dreptate, că sistemul se poate regrupa, încurajat de „ezitările”, de „jumătățile de măsură” ale guvernării. „O situație excepțională reclamă măsuri excepționale”, afirmă ei. Dacă nu se acționează imediat și decis, metastaza va cuprinde întregul organism al statului, boala nu va mai putea fi eradicată.
Trebuie respectate procedurile și legile – la acuzații, demisii și numiri...
Cealaltă tabără, a cărei voce nu poate fi nici ea ignorată, previne asupra heirupismului „justiției populare”. Trebuie respectate procedurile și legile – la acuzații, demisii și numiri. Republica Moldova a ajuns o epavă cu largul concurs al procuraturii și al justiției corupte, însă eliminarea acestor metehne trebuie să se facă prin acțiuni bine chibzuite, acoperite legal. În caz contrar, măsurile mai puțin ortodoxe pe care le adopți se pot întoarce împotriva ta, mai ales când te afli într-un parteneriat politic cu socialiștii, un parteneriat atât de minat și contestat el însuși. Nu poți înlătura o nedreptate comițând alte abuzuri.
Sistemul judiciar are nevoie de o lustrație severă, de întronarea unor criterii ferme de integritate și meritocrație. Or, patimile procurorilor, sfidarea pe care o manifestă acest corp profesional sunt încurajate și de caracterul compozit al noii guvernări, de vulnerabilitățile ei interne. Măcar o parte a acesteia, reprezentată de Dodon și Greceanîi, politicieni asupra cărora planează anumite suspiciuni de corupție, ar putea fi dispusă la tranzacții și aranjamente în spiritul regimului Plahotniuc, susțin unii observatori. Ispita e foarte mare. Natura, cum se zice, are oroare de vid și vechile rețele, dacă nu vor fi distruse, își vor găsi repede noi stăpâni. Răul are imaginație, răul se reinventează, iar binele este mereu în contratimp.
Fără îndoială că orice gafă, orice declarație nepotrivită, orice decizie insuficient pregătită juridic vor motiva rezistența la schimbare a castei procurorilor și judecătorilor...
Fără îndoială că orice gafă, orice declarație nepotrivită, orice decizie insuficient pregătită juridic vor motiva rezistența la schimbare a castei procurorilor și judecătorilor, care se vor împotrivi intențiilor reformiste ale noii guvernări.
Nu putem spera ca cei care au fost complici la devalizarea statului să fie loviți așa, peste noapte, de o criză de conștiință, că vor începe să facă dezvăluiri, să-și presoare cenușă pe cap. Dimpotrivă, ei vor încerca să-și conserve privilegiile și să-și salveze imensele averi pe care nu și le pot justifica legal. De aceea pe lângă deciziile la nivelul Parlamentului și al Guvernului, la fel de importantă va fi și presiunea opiniei publice. Nu doar noua guvernare nu trebuie lăsată să-și uite promisiunile pentru care a fost votată, dar și cei care au transformat instituțiile statului în slugi umile ale oligarhiei nu pot scăpa de supravegherea cetățenilor. Ulciorul nu merge la apă de multe ori. Nici măcar în Moldova.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
