Linkuri accesibilitate

Contracandidatul francez al lui Kövesi repetă că nu s-a retras din cursa pentru șefia Parchetului European


Jean-François Bohnert la Curtea de Apel din Reims, ianuarie 2019

Procurorul francez Jean-François Bohnert, contracanditatul Laurei Codruța Kövesi (fosța șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România) la șefia noului Parchet European a declarat că nu s-a gândit nici un moment să se retragă din cursă. Vineri se relata că Bohnert a fost desemnat pe 11 iulie candidat pentru șefia Parchetului financiar francez, motiv pentru care Kövesi ar fi acum „aproape singură în cursa” pentru a deveni șefa Parchetului European. Încă de la sfîrșitul săptămânii trecute, Bohnert a negat că s-ar fi retras din cursa iar ulterior, într-un interviu cu Politico.eu, s-a declarat chiar „întristat” de aceste relatări din presă ca și de apelurile care i se adresează, să se retragă „ca un gest de onoare”. Pe Internet a fost lansată și o petiție, semnată până acum de peste opt mii de persoane, în care i se cere lui Bohnert să „o sprijine” pe Kövesi „pentru binele Europei”.

Procesul de selecție a primului procuror șef al Parchetului European, care va ancheta „delicte împotriva bugetului UE”, inclusiv, dar nu numai fraude și acte de corupție, s-a blocat înainte de alegerile europarlamentare și va fi reluat la toamnă. Bohnert este candidatul preferat al Consiliului European, iar Kövesi, candidata Parlamentului. Cele două structuri trebuie să ajungă acum la un consens prin negociere sau să reia procesul de selectare de la zero.

XS
SM
MD
LG